Sare-n ochi
Dandanache: Cum se poate? Să nu te pomeneşti cu vrun balotaz? 'Ai?… a mai păţit-o si alţii…
Trahanache: Adică, ai puţintică răbdare, balotaj la noi?… zic: nu majoritate, unanimitate o să ai, stimabile.
Dandanache: A, asa? (cu siguranţă.) Se-nţeledze… Niţi nu se putea altfel…
Aceste replici sunt scrise de Ion Luca Caragiale în urmă cu 131 de ani, dar sunt cât se poate de actuale în PSD Hunedoara, un adevărat monolit în cuget și simțiri, o organizație politică pe care ar invidia-o Ceaușescu, Stalin, Mao Zedong sau orice alt dictator din lume. Alegerea în urmă cu două săptămâni a președintelui Organizației de Tineret cu unanimitate, a președintei Organizației de Femei, tot cu unanimitate, și a șefului suprem al Organizației Județene, bineînțeles tot cu unanimitate, precum și decizia de a-l susține pe Liviu Dragnea la președinția partidului luată – nici nu se putea altfel – tot cu unanimitate, demonstrează că PSD este format de fapt dintr-o turmă cu creiere plate care nu sunt capabile decât să urmeze neabătut calea deschisă de genialii lor conducători. Nici vorbă de pluralitate, de idei sau păreri contrare cu cea oficială. Democrația este mimată prin ședințe în care membrii apatici nu fac decât să achieseze la voința liderului de partid. Aceasta este de fapt rețeta de succes a politicii românești. Pentru că nu doar la PSD se descurajează și se omoară din fașă orice încercare de opoziție internă. Rezultatele unei astfel de politici, care doar mimează democrația, țin România în loc. Încă de la Marx știm că progresul este generat de contradicție. Și cu toate că pe teoria sa se bazează doctrina comunistă, în ceea ce privește definirea contradicției ca motor al progresului, Marx a avut dreptate. Nimeni nu poate să evolueze dacă nu își pune întrebări și nu caută să găsească soluții cât mai originale. Ori aceste unanimități înregistrate în ședințele PSD și nu numai ale lor, demonstrează că acolo nimeni nu își pune întrebări. Nimeni nu cugetă. Sărind de la Marx la René Descartes care spunea „Cogito ergo sum” (Cuget deci exist), nimeni nu există. Există doar un președinte care ia decizii legitimate apoi de turma membrilor printr-o simulare a democrației. Putem să concluzionăm foarte clar în aceste condiții că avem o clasă politică inexistentă. Ceea ce nu ar fi atât de rău, dacă această clasă politică, prin lipsa ei de implicare, nu ar legitima de fapt o șleahtă de infractori care au preluat puterea și conduc țara urcați pe turma de pseudo-politicieni, membri de partid fără personalitate care acceptă orice decizie în numele unei prost înțelese discipline de partid. Partidele ar putea să nu existe în România. Ele sunt doar un uriaș rezervor de fripturiști care ascultă orbește de câte un președinte în speranța că vor ajunge cândva să se bucure de firimiturile de la masa celor câțiva șefi bogați care iau deciziile. Pentru un eventual post de director sau o funcție cât de mică în administrație, oameni rejectați din sistemul performant al economiei private, oameni care nu știu să facă nimic, se lingușesc și votează orice inepție le cer liderii politici. Și astfel, cu oameni cuminți, preșuri pe care se șterg pe picioare șefii partidelor, cadre de nădejde cu creiere spălate puse în funcții de conducere în administrație sau economia de stat, România, județul Hunedoara sau localitățile în care trăim trebuie să progreseze. Din păcate cetățenii onești care știu ce să aștepte de la un primar sau ce ar trebui să facă un funcționar nu au opțiuni când ajung în fața urnelor. Indiferent ce ar alege, „unanimitatea” politicienilor cu creiere spălate va domina România și o vor ține la nivelul secolului al XIX-lea. La vremurile lui Caragiale.
