glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

În România lucrurile nu pot fi făcute nici rusește, nici grecește, cu atât mai puțin nemțește. În România toate lucrurile sunt făcute românește.

-O femeie este violată în plin centrul unui oraș „sănătos”. Cel puțin așa promitea acum trei ani Petru Mărginean că va face urbea de la poalele cetății. Timp de cinci ore femeia agonizează lângă o parcare unde de obicei sunt parcate mașinile de intervenție ale câtorva firme de securitate. Nu aveau, ce-i drept, competență pentru cazul în speță. Mai grav este că timp de cinci ore nicio patrulă a Poliției Locale nu a trecut prin zonă. Se vede asta pe înregistrările camerelor de supraveghere cu care nu de mult municipalitatea spera să limiteze infracționalitatea. O femeie a fost tâlhărită, violată și bătută cu bestialitate. După două zile a murit. E drept că femeia era un om al străzii. Și strada nu îi trage de mânecă nici pe șefii Poliției Locale, nici pe Primarul care îi ține în funcții pe criterii exclusiv politice. Își  asumă oare cineva, șefii Poliției Locale ori protectorul lor, Petru Mărginean, moartea unui cetățean al Devei. Violul și crima puteau fi evitate. Moartea putea fi evitată, dacă timp de cinci ore femeia agresată nu ar fi fost abandonată în boscheți ca un câine. Și în acest timp, cei care sunt plătiți din banii noștri să ne păzească făceau cu totul altceva decât să treacă prin zona centrală a orașului. Dacă șeful Poliției Locale, Ilie Lavu, nu își dă demisia după acest nefericit eveniment, ar fi cazul ca primarul Petru Mărginean să îl demită. Sau dacă își asumă „competența” șefului polițiștilor locali, să plece odată cu el. A murit o femeie amărâtă. Așa cum spuneam, „strada” nu protestează, nu are conștiință și nici pile la Primărie. Dar strada suntem noi. Avem cu toții mame, surori, soții, fiice. Oricare dintre ele ar fi putut să fie victima agresorilor într-un oraș în care Poliția Locală nu există. Într-un oraș în care ignoranța cetățeanului este mai prejos decât jocurile și interesele politice ale primarului. Într-un oraș mai bolnav acum, decât oricând în istorie. Un oraș contaminat de boala prostiei și a aroganței de care suferă conducătorii săi.
– Proprietatea devine un moft în calea autostrăzii. Autoritățile se fac că nu văd abuzurile comise de constructorii care intră cu buldozerele peste oameni în case, construiesc fără autorizații și avize de mediu, calcă sub șenilele buldozerelor dreptul de proprietate. Mai mulți oameni din comunele prin care trece viitoarea Autostradă se plâng că firma care construiește a intrat abuziv pe terenurile lor. Ciracii regelui asfaltului, Umbrărescu, nu respectă nimic. Nici drepturi, nici legi, nici comunitățile locale. Problema este însă că nici autoritățile nu-i întreabă de sănătate. Probabil că oamenii lui Umbrărescu au avut grijă să-și pregătească terenul la autorități ceva mai bine decât terasamentul autostrăzii. Pe cele mai multe dintre drumurile care vor traversa autostrada pe poduri se lucrează ilegal. Constructorii și CNADNR nu au expropriat până acum niciun metru de pământ aferent acelor lucrări. Legal nu aveau cum să obțină nicio autorizație, niciun aviz legal, nefiind proprietarii terenului. Și totuși se lucrează. Se lucrează fără acord de mediu, fără autorizație de construcție. Se lucrează după ureche, sfidându-se legea. Autorităție dorm și nu se vor trezi decât atunci când un amărât care vrea să-și construiască vreun gard va încălca legea. Și atunci să vezi ce mușchi încordați vor avea toți inspectorii care se uită acum moleșiți de căldură cum își bat joc de lege oamenii „regelui asfaltului”.

Back to top button