glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi.

Rezultatul slab la scrutinul de duminică, înregistrat de candidații care au „pedalat” pe lupta împotriva corupției, demonstrează fără niciun dubiu că pe români nu-i deranjează acest fenomen considerat deosebit de periculos pentru funcționarea normală a unui stat democratic. Politicienii, cu cât sunt mai corupți, cu atât devin mai repede modele demne de admirat de colegii de partid și electorat. Cu cât este mai sărac, cu atât românul este mai pregătit să accepte supremația unui lider corupt. Există o explicație la această răsturnare radicală a criteriilor morale la care se raportează majoritatea covârșitoare a societății românești.

Am auzit, nu odată, referitor la politicienii anchetați sau condamnați pentru fapte de corupție că unor conaționali le este milă de hoți. „Nu mă pot bucura de necazul altuia” – spun mulți dintre noi atunci când procurorii DNA le pun cătușe marilor corupți. Să ne înțelegem! Necaz este atunci când cineva pățește un accident, când îi moare un apropiat sau pierde ceva material. Nu putem vorbi de necaz atunci când cineva fură și este prins. În acel caz putem vorbi de justiție, de dreptate, dar în niciun caz de necaz. Și totuși, de ce privesc românii dreptatea ca pe un necaz?

Pentru că românii nu au conștiința banului public. Toți oamenii activi plătesc taxe și impozite. Antreprenorii plătesc taxe și impozite. Șoferii plătesc taxe și impozite. Până și pensionarii plătesc taxe și impozite. Din banii adunați în urma taxării și impozitării vieții noastre de zi cu zi se constituie bugetul național sau local. Banii plătiți de noi ar trebui să fie destinați serviciilor publice, investițiilor publice, salariilor în domeniul public, învățământului, apărării, justiției. În general ar trebui să ne facă nouă viața mai bună, mai frumoasă, mai sigură. O mare parte din acești bani ajung, în urma actelor de corupție, în buzunarele politicienilor, ale firmelor de casă ale acestora, ale beizadelelor acestora. Un copil de baron local ne va sfida din limuzine luxoase cumpărate de fapt pe banii noștri furați din buget de o administrație coruptă. Va trăi în vile opulente și își va petrece vacanțele în locații exotice de lux. Toate astea le vor plăti cei care muncesc cinstit și își achită conștiincioși taxele și impozitele. Și care, în mod paradoxal, nu se revoltă la gândul că banii nu se întorc într-o oarecare formă spre ei, ci sunt furați și transformați în osânză pe cefele late ale baronilor locali.

Normal că asistații social, oamenii care nu produc nimic și nu plătesc taxe sau impozite, nu vor putea să conștientizeze nedreptatea socială care se produce prin actele de corupție. Ei sunt mulțumiți cu o fărâmă din banii publici întorși spre ei sub formă de ajutoare sociale. Ajutoare care ar putea fi substanțial mai mari, dacă banul public nu ar curge prin corupție în buzunarele unei clase politice nesătule.

Nici salariații nu sunt pe deplin conștienți de contribuția lor la constituirea bugetelor publice. În România angajații își iau salariul net – în mână. Pentru ei acela este salariul pe care trebuie să-l chivernisească de la o lună la alta. Dar pentru orice leu plătit unui angajat, angajatorul trebuie să dea o cotă-parte importantă statului, sub formă de taxe și impozite. Așa numitul salariu „brut” este mult mai mare decât ceea ce primesc în mână angajații. Dacă patronii nu ar reține taxele și impozitele aferente salariilor ca să le plătească ei statului și românii ar fi nevoiți să-și achite periodic „dările”, poate ar fi mult mai conștienți de faptul că România funcționează pe banii noștri ai contribuabililor și nu pe ai politicienilor. Că baronii locali sunt de fapt niște profitori ai muncii celor care plătesc taxe și impozite. Abia atunci românii ar rezona mult mai bine la lupta împotriva corupției, adică a jafului banului public, al banului fiecăruia dintre noi.

Vezi și

Close