glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

22 aprilie – 15 iunie 1990, București – Piața Universității

Timp de aproape două luni, în fiecare zi, mii de oameni au protestat pașnic împotriva regimului neocomunist condus de Ion Iliescu. Studenți, artiști, intelectuali și muncitori, tineri și bătrâni, aveau în comun luciditatea și dragostea de țară. România avea atunci șansa să intre în Europa pe ușa din față. Emoția evenimentelor sângeroase din decembrie 1989 era încă vie în conștiința comunității internaționale și România era văzută ca o țară care ar putea să se alăture valorilor democratice europene. Fenomenul „Piața Universității” a fost prima încercare a românilor lucizi să tragă un semnal de alarmă față de acapararea țării de o gașcă de comuniști din a doua linie a nomenclaturii și de foști securiști sub oblăduirea fostului prim secretar PCR, Ion Iliescu. Regimul neocomunist avea însă controlul asupra tuturor mijloacelor de comunicare în masă. Ziarele erau conduse de foștii propagandiști ai lui Ceaușescu, iar singura televiziune care funcționa în Romnânia era sub controlul oamenilor lui Iliescu. În aceste condiții, opoziția partidelor istorice PNȚ și PNL era una firavă, care doar legitima simulacrul de democrație și pluripartitism din România. Piața Universității a atras atunci atenția asupra viitorului sumbru al românilor în următorii 25 de ani. Ceea ce s-a prorocit acolo s-a întâmplat, pentru că românii au preferat minciuna și ignoranța adevărului și învățăturii. Televiziunea Română i-a catalogat pe tinerii și bătrânii protestatari din centrul capitalei ca fiind „golani”. În scurt timp multe personaje publice din România și restul lumii s-au declarat la rândul lor „golani”, printre personalitățile care și-au atribuit acest titlu onorant au fost Eugen Ionesco, Ioana Radu, Petru Creția și alți intelectuali de marcă. În fiecare seară câteva mii de oameni din toată țara se adunau sub balconul Universității din București, cântau, strigau lozinci și rosteau discursuri. În acest timp în țară se știa că în Piața Universității se consumă droguri, se pun la cale orgii sexuale și beții monstruoase. Iliescu, sprijinit de camarila sa, a pus mâna pe țară printr-un vot aparent democratic, dar alterat de minciunile unei propagande odioase care nu ezita să spună că vor venii moșierii să ia pământurile oamenilor sau urmașii foștilor patroni să își revendice fabricile și uzinele în care munceau, încă, o mare parte din electoratul lui Iliescu.

1990 – 2014, România – Europa

Piața Universității a rămas în istorie ca cea mai mare acțiune de protest din România. Iliescu a câștigat alegerile și timp de 10 ani România a fost jefuită de securiști și al doilea rând de nomenclaturiști comuniști. S-au demontat recent minciunile propagandei neocomuniste din anii ’90. Nu moșierii au fost cei care au luat pământurile și pădurile, ci tocmai oamenii din spatele lui Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, Ilie Sârbu și alții ca ei. Nu urmașii foștilor industriași au fost cei care și-au revendicat fabricile. Întreaga industrie a căzut pe mâna unor profitori, tot din sfera de influență a lui Iliescu care au distrus în nici 10 ani industria României, lăsând în urmă milioane de șomeri și milioane de tineri fără perspective. Din cauza acestora, alte milioane de români disperați și-au părăsit țara, s-au despărțit de familii și au luat calea străinătății ca să aibă unde munci. România a devenit o țară a săracilor, a copiilor abandonați de părinții plecați să-și câștige o bucată de pâine departe de casă. Singura șansă pentru dezvoltarea țării sunt banii primiți de la Uniunea Europeană, iar pentru traiul decent a milioane de oameni fără perspective, ajutoarele sociale date de stat.

Noiembrie 2014 – România

Piața Universității s-a multiplicat în aproape toate marile orașe. Peste 100.000 de oameni au ieșit în stradă să atragă atenția românilor despre pericolul derapajelor de la principiile democratice. Victor Ponta este un Ion Iliescu al anilor ’90. În spatele său s-au aliniat toți marii corupți ai României. Chiar și infractorii din partidele de dreapta s-au refugiat de justiție, în umbra lui Ponta. Pentru hunedoreni există două exemple: Monica Iacob-Ridzi și Mircia Muntean.  Televiziunile, chiar dacă sunt mai multe, de află în mâinile oligarhilor care îl susțin pe Ponta, făcând un baraj informațional între candidatul dreptei și electorat. Minciunile sunt din nou promovate ca adevăruri absolute și crezute de un electorat buimac. În loc să meargă înainte, România se poate întoarce în timp dacă semnalul dat de oamenii lucizi nu va fi perceput de majoritatea electoratului. Ultimele bastioane ale democrației au rămas Președinția, Justiția și Internetul. Iar apărătorii acestora sunt tot tinerii care își strigă în aceste zile pe străzi disperarea și speranța unui viitor în propria țară. 
 
 

Vezi și

Close