De ce ies la vot? Pentru că cealaltă Românie deja a votat Activiștii de partid au pus în cutiile poștale din Vrancea buletine de vot gata ștampilate. Sigur, pe ele scrie „specimen” – ca să spună, dacă-i întreabă procurorii, că a fost o glumiță. Și dacă-l învață pe Oprișan și două-trei neologisme și-l bagă-n televizor, târgu' e ca și făcut.Ani la rând, politicianul român a mizat pe sărăcie. Ani la rând, politicianul român una a spus în „provincie” și alta a făcut la București. Măcar de ar fi devenit capitala un alt Paris, o altă Londra sau Berlin – dar, ca să-l citez pe Alexandu Sassu, candidat la Primăria de-acolo, Bucureștiul e capitala câinilor vagabonzi. Și bucureșteanul simplu are tot dreptul să fie uimit că doar bordurile se schimbă, nu și viața lui. În provinciile istorice care compun România lucrurile stau la fel. Ardealul e amendat pentru că e altfel – și până când nu l-a văzut pe Prințul Charles la televizor, politicianul nici n-a băgat de seamă că Transilvania are ceva de oferit țării ăsteia. Până acum câțiva ani aflam despre îngrijorarea de bulivar cum că „dacă facem autostrăzi în Ardeal, în veci n-o să ajungem Ardealul din urmă”. După un sfert de veac, se fac bucățele de autostradă – și dacă suntem cuminți poate că bucățelele astea vor fi unite.

Între timp s-au dat pe nimic resurse vitale și n-am auzit, spre exemplu, pe cineva – da, din UDMR de exemplu – care să întrebe cum de Covasna figurează ca județ sărac, când deţine una dintre cele mai valoroase zăcăminte de apă minerală din Europa. Ca să intru și în detalii: staţiunea Vâlcele, de lângă Sfântu Gheorghe, era cândva mai celebră decât Karlovy Vary – la izvorul celebru, cu un conţinut de magneziu record, de 335 de miligrame la litru, s-au tratat Carol I şi regele Ferdinand, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, Anton Pann, Dimitrie Bolintineanu, Titu Maiorescu. În 1841, voievodul sârb Miloş Obrenovici a donat bani pentru ridicarea unei biserici, după ce s-a vindecat în urma tratamentului. Ai auzit vreun politician – român sau maghiar – vorbind despre asta? Alt exemplu: la Abrud, în Apuseni, sunt 60% din rezervele de cupru ale României – le-au înstrăinat pe 200 de milioane de euro, când valoarea minimă estimată depășește 6 miliarde. Urmează aurul? Gazul? Până și cuceritorii romani au avut măsură… Moldova, la rândul ei, putea fi de multă vreme scoasă din foame. N-a văzut politicianul român paradoxul în care se zbate partea aia de Românie: să ai cel mai bun pământ, cele mai bune vii, să ai istorie și cultură de excepție și totuși să rămâi cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană? Și soluții sunt: ia uită-te ce-ar însemna canalul Siret-Bărăgan pentru Moldova. De un secol se tot câcâie politicianul rumân să înțeleagă proiectul prin care 700.000 de hectare devin irigabile. Costul per kilometru?: jumătate din prețul avansat la o autostradă. Mai pune și faptul că transportul de mărfuri cu barjele, prin Bărăgan, între Focșani, Galați, Brăila și București ar deveni realitate. Crezi că politicianul nu știe asta? – nu e invenția mea, planurile-s din 1912 și aparțin profesorului universitar Alexandru Davidescu. Apoi tot un universitar a dus ideea mai departe: Dimitrie Leonida – curtat de cei de Siemens, alege Primăria Capitalei pentru că în anul patru de facultate gândise deja proiectul de metrou. Azi, politicienii se înghesuie să inaugureze începerea școlii la liceele din țară care poartă numele savantului, dar habar n-au de proiectele lui… Să-ți mai spun cum primarul de Iași a tăiat teii seculari ca să planteze „tradiționalul” salcâm japonez? – și ce dacă ieșenii au protestat? Să vorbim despre Dobrogea? Despre Delta tranformată în depozit de caviar pentru ștăbime? Despre Muntenia, despre Teleormanul adus la sapă de lemn? Nu s-a întrebat nimeni de ce, în județele cele mai sărace, sunt și cei mai bogați politicieni. Despre Banat n-o să povestesc eu, că iar sar unii cu gura – dar zice Iuliu Maniu, în 1938, și să spună bănățenii dacă s-a schimbat ceva: „Luăm exemplul Ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest Ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare, etc.? 200 milioane! Atât face bugetul Ţinutului Timiş!”. Ăsta e mecanismul prin care sărăcia devine virtute electorală. Ținerea sub papuc a aspirațiilor de prosperitate și de decență, oblojirea cu pomeni, sentimentul că nu contează cum se ia puterea. Și-au făcut, toți, în Casa Poporului un fel de viziună: o altă țară, cealaltă – și acum ei vorbesc despre România de parc-ar claxona la curvele de pe centură.

De-aia ies la vot – ca să-i pun cu votu' pe labe.