Home / Editorial / Sare-n ochi
Sare-n ochi

Sare-n ochi

Ca la fiecare dintre jocurile importante anterioare, partida Simonei Halep cu Serena Williams ne-a făcut să punem orice activitate din redacţie pe planul secund. Ba mai mult, ne-a făcut să descoperim că putem fi, cu voia unora, un soi de mini-ultraşi. În discordanţă cu sportul pe care îl urmărim cu şi mai mare atenţie de când micuţa constănţeancă s-a încăpăţânat să strice planurile multor adversare din topul WTA. Timp de puţin peste o oră, ne-am aşezat, doar pentru a ne ridica din nou, la fiecare minge reuşită, la fiecare schimb favorabil, la greşelile repetate ale Serenei. Cele din urmă, în sine, un eveniment care se întâmplă extrem de rar. Să aştepţi cadouri din partea americancei e ca şi cum ai aştepta ca mâine, temperaturile să treacă, brusc, de 35 de grade. La 4-0, în primul set, sprâncenele erau deja ridicate. Ba chiar şi-au făcut loc acei fiori plăcuţi pe care îi simţi atunci când un compatriot e aplaudat la scenă deschisă de câteva mii de străini. Şi sentimentul plăcut a continuat şi la 6-0. Da, 6-0! Ce fel de vrajă mai e şi asta?! E 11.22, cam devreme pentru un meci de tenis. N-o fi doar un vis?

Nu, nu e. Nu e nicio greşeală a graficii televiziunii care transmite întâlnirea de la celălalt capăt al lumii. Teama că totul se poate nărui la fel de repede nu-ţi dă pace. Nu ştiu de ce, dar noi, românii, suntem mereu neîncrezători. Chiar şi atunci când lucru-i acolo, palpabil, tot ne mai îndoim. Parcă refuzăm să credem că odată ne putem bate de la egal la egal cu ceilalţi. Cu cei mai privilegiaţi, cu cei de neatins, cu cei din altă lume. Păstrând proporţiile, cam asta este şi imaginea Serenei în tenis. Aproape că nu mai constituie o ştire victoria ei în orice turneu. În schimb, o înfrângere face ca fluxul de ştiri să prindă greutate, pereţii de facebook semne de exclamaţie, iar twitter-ul şi mai multă culoare. La Singapore, nimic din toate astea nu par să prindă rădăcini în mintea Simonei. Prim-planul o vizează pe ea în pauza dintre seturi. E şi normal! Dacă nici acum, atunci când?! E calmă, concentrată. Simte momentul bun, dar nu-l savurează. Ştie că într-un timp la fel de scurt, adversara de dincolo de fileu se poate trezi. Şi nimeni nu-şi prea aduce aminte de ziua aceea în care ai reuşit să-i furi doar un set „la zero” Serenei, într-o victorie de serviciu a acesteia. Se aşază dincolo de linia de fund şi aşteaptă, calmă, servele Serenei. Două-trei clipiri, e 1-0, apoi 2-0. Stai. Opt game-uri la rând „furate” numărului 1? Înapoi în ţară. Ne frecăm la ochi, dubiile încă mai rămân. Şi-al naibii, încolţesc şi mai tare când puternica negresă prinde iar putere şi arată că încă mai poate rămâne-n joc. Chiar dacă nu e tocmai în apele sale. Încă mai face cadouri. Şi Simona le primeşte, noi, şi mai lacomi, la fel. Timpul se comprimă. „Sare” de-o oră, dar e 5-2 pentru Halep, care serveşte pentru meci. Pentru meci! Acum nu mai avem dubii. Doar un adevărat coşmar ar face ca românca noastră (da, atunci când câştigă, pentru mai toţi, ea devine românca noastră, când pierde, joacă doar pentru ea) să mai piardă. Şi nu e coşmar, e vis.

Simona îşi câştigă serviciul şi odată cu el aprobarea celor care, încă, nu o vedeau printre primele din lume. E drept, n-a câştigat încă niciun turneu de Grand Slam, dar are timp. Şi-acum şi convingerea că poate. Simona a arătat, într-o zi de toamnă plumburie, că merită să fii, din când în când, ceva mai încrezător în propriile forţe, că nu trebuie să te sperie necunoscutul, ori zidul enorm din faţă. Că trebuie să fii sigur pe tine şi pe şansele tale. O mică lecţie, de-acolo, de la capătul lumii. Despre modestie, ambiţie, dăruire, încredere, convingere. Mai vreţi să fim neîncrezători?!

Despre Claudiu SAV

Citește și

ciocan

Sare-n ochi

În fața pericolului tot mai mare ca PSD să submineze statul de drept, aruncând astfel …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *