Home / Editorial / Sare-n ochi.

Sare-n ochi.

În anul 2008 am asistat de aproape la campania internă pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat, pentru Casa Albă. A fost un adevărat spectacol, o luptă cel puțin la fel de aprigă ca cea dintre competitorii finali pentru președinția SUA. În fond era vorba despre o semifinală, „jucată” între cei mai bine clasați doi competitori. Sondajele spuneau că oricare dintre democrați ajungeau să candideze ar fi câștigat. Cu toate astea, numai un candidat al Partidului Democrat s-a prezentat în fața electoratului. În România mai mult ca sigur că cel care nu ar fi fost nominalizat își făcea alt partid că să poată candida la rândul său. Urmărind atunci, din SUA, campania electorală, discursurile și întâlnirile celor doi candidați cu susținătorii, am devenit foarte curios să aflu dacă America este mai mult rasistă sau mai mult misogină. În bătălie erau implicați cetățeanul de culoare, Barack Obama, și Hillary Clinton, soția fostului președinte Bill Clinton. Americanii au demonstrat că sunt mai mult misogini decât rasiști și Hillary Clinton, chiar dacă, după părerea mea, avea un program mai bun, nu a ajuns să candideze pentru Casa Albă. A rămas însă lângă partid, lângă contracandidatul ei, Barack Obama, susținându-l pe acesta în campania electorală și apoi în primul mandat prezidențial din postura de Secretar de Stat al Statelor Unite ale Americii, întregind garnitura celebră de femei care au ocupat această funcție după Madeline Albright și Condoleezza Rice.

Orice altă atitudine ar fi scos-o pe Hillary Clinton din viața politică, pentru că voința electoratului este singura de care se ține seama într-o țară cu adevărat democratică, cum sunt SUA. Dincolo de ocean, în „Românistan” misoginia atinge cote și mai ridicate decât în SUA. Pe lângă neîncrederea în femei, și concepția conform căreia „muierea trebuie să stea la cratiță”, există și o mare doză de nesimțire și răutate absolut gratuită din partea opiniei publice la adresa oricărei femei care încearcă să-și construiască o carieră politică. Orice persoană de sex feminin care are succes în politică este imediat catalogată ca fiind „curvă” și succesul ei va fi legat indubitabil de un lung șir de amanți cu influență. Femeia ca obiect sexual bate în România femeia de carieră. Poate pentru că multe femei se complac în această situație sau poate pentru că mulți bărbați profită de poziția lor influentă pentru a pune presiune pe „sexul frumos”.

Atacurile din ultima vreme la adresa Elenei Udrea sunt josnice și absolut gratuite, în condițiile în care mai mult decât evident ea nu poate reprezenta un pericol la adresa niciunui candidat „mascul” la președinția României. Este evident că poveștile infecte preluate din zona bârfelor de publicații înregimentate evident în zona anti-băsesciană nu au alt scop decât decredibilizarea unei voci care spune lucrurilor pe nume. Acelei voci care în momentul în care a prezentat biletul trimis de Tăriceanu lui Băsescu pentru a-l ajuta pe Patriciu în fața justiției a dat practic semnalul începerii luptei anticorupție. Dacă stăm să analizăm de unde vin acuzațiile la adresa Elenei Udrea, observăm că sunt strâns legate de oameni care la rândul lor fac jocurile mai degrabă ale cercurilor de interese rusești decât a celor occidentale. Foști activiști PCR sau UTC, foști gazetari comuniști, reinventați de securitate, puși să facă opoziție și folosiți acum ca agenți de influență împotriva politicienilor cu orientare pro-occidentală, din categoria cărora fac parte atât Traian Băsescu cât și Elena Udrea.

În SUA nimeni nu a bănuit că între Bush și Condoleezza Rice ar fi existat o relație neprincipială. În România, influențați de o presă misogină, o mare parte din populație ar băga mâna în foc că Udrea este amanta lui Băsescu. Nimeni nu a putut proba această legătură, dar toți vorbesc despre ea cu oarecare invidie masculină la adresa președintelui și cu multă, foarte multă frustrare. Până la urmă, cu siguranță există o legătură între Udrea și Rice. Sunt convins că Șeful Administrației Prezidențiale, de la București, nu este numit fără „binecuvântarea” partenerilor strategici ai României și în special a USA. Și Elena Udrea a avut cu siguranță acordul administrației americane, tot așa cum Corina Crețu, acum europarlamentar dar fost omolog al Elenei Udrea în administrația Iliescu, o fi avut un „harașo” de la Kremlin. Deși despre ea nu s-au auzit povești, ori pentru că Iliescu era mai puțin potent ori doamna Nina mai vigilentă.  

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

ciocan

Sare-n ochi

În fața pericolului tot mai mare ca PSD să submineze statul de drept, aruncând astfel …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *