Home / Editorial / Sare-n ochi

Sare-n ochi

Reforma clasei politice mult trâmbiţată de PDL nu poate fi făcută cu câţiva oameni de bună credinţă, mulţi dintre ei naivi, care cred încă în principii şi idealuri. În spatele sistemului politic, şi PDL nu face excepţie, se află o întreagă şleahtă de politicieni cu vechime în jurul cărora nu cresc decât buruieni. Cum să vorbeşti despre înnoirea clasei politice atâta timp cât nici un tânăr capabil şi cinstit nu are loc în jurul liderilor care preferă să fie slujiţi de idioţi şi pupincurişti. Imediat ce ajung la putere politicienii îşi promovează în funcţii de directori şoferii şi secretarele, iar dacă au mai multe „scaune” decât slugi personale atunci acestea vor fi ocupate de indivizi depersonalizaţi, făcuţi preş la picioarele stăpânului. Până în anul 2004, odiosul Iliescu şi sinistrul Năstase se comportau după modelul descris mai sus. A venit Băsescu (pe care nu pot să îl bănuiesc de rea credinţă) în spate cu un partid care susţinea reformarea clasei politice. Poate tocmai de aceea a primit votul tinerilor, al intelectualilor şi al diasporei. În ce se materializează însă ideile lansate de PDL şi de Băsescu în urmă cu opt ani? În lideri care se înscriu modelului politicianului român, după principiul „să furăm acum noi cum au furat şi ei”. Nimic nou în politica românească în afară de culoarea şi numele partidelor.
Ce poate să gândească un alegător al PDL când vede modul de lucru al unora dintre liderii partidului? Când vede că există şefi ai PDL care subordonează totul propriului interes. Care calcă pe cadavre şi îşi vând colegii numai să prindă ei un mandat sau să-şi îngroaşe conturile personale. Şi după toate astea având tupeul să vină în faţa alegătorilor mai curaţi ca Albă ca Zăpada şi să le ceară voturi prin scrisori tembele, trimise până şi morţilor. Aceşti politicieni reprezintă de fapt cel mai mare rău pentru România, dar ei sunt sistemul politic pe care nici o persoană de bună credinţă nu-l poate penetra decât eventual printr-o conjunctură favorabilă, şi pentru puţin timp. Şi ca să cobor din înaltele sfere ale abstractului, mă gândesc cum ar putea să voteze un alegător din Hunedoara pe candidatul PDL. Un personaj atât de mărunt încât are nevoie doar de picmei în jurul său ca să-şi dovedească sieşi grandoarea. (A fost o figură de stil – să ne înţelegem!) Un personaj care nu este capabil să gândească proiecte mai mari decât o sală de jocuri pentru pensionari. Sau un candidat care foloseşte banii destinaţi copiilor săraci ca să-şi trimită în vacanţă argaţii ce-l slujesc cu credinţă. Ca să nu mai vorbim despre candidatul care a pus mâna pe aproape toate unităţile economice din judeţ, care funcţionează cu bani publici, plantându-şi în funcţii de conducere oameni fără nici o pregătire, care au o singură calitate – îşi ascultă orbeşte şeful. În aceste condiţii orice discuţie a PDL despre înoirea clasei politice este o frumoasă iluzie vândută unui electorat naiv. Şi orice promisiuni electorale trebuie privite ca pe nişte minciuni sfruntate menite doar să netezească calea politicienilor spre banul public din care timp de patru ani se vor înfrupta la fel cum au făcut-o predecesorii lor, dacă nu chiar mai aprig. PDL a avut şansa de a schimba ceva în România. O şansă pe care din pricina acestui gen de politicieni, pe care nu a reuşit să-i elimine din interior, a ratat-o.

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

gherman

Sare-n ochi

Și dacă-i trădare, măi mustăciosule din Teleorman? Dacă se dovedește că există o legătură între …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *