glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

După nici un an de la instalare, guvernul Ponta îşi netezeşte calea spre jaf cu ajutorul maşinii de vot numită generic Parlament. Cei aproape 600 de trântori care zumzăie prin Palatul Parlamentului, hrăniţi gras din banii contribuabililor, ridică mâna şi votează orbeşte orice propunere a guvernului. Voinţa politică a ajuns să fie canalizată exclusiv în interesul unui grup infracţional care se pare că a pus mâna pe România cu votul unei largi majorităţi a populaţiei. Până la urmă, dacă electoratul vrea ca hoţii să conducă ţara, nimeni nu se poate opune. Ca să-şi netezească drumul la ultimele resurse al României, după ce timp de 23 de ani politicienii au furat tot ce se mai putea fura, guvernul USL condus de Victor Ponta a hotărât să majoreze pragul achiziţiilor directe pe care instituţiile publice le pot face fără licitaţie de la 15.000 de euro la 100.000 de euro în cazul contractelor de lucrări. Adică orice firmă clientelară a USL poate să încheie un contract de 100.000 de euro fără să mai treacă printr-o licitaţie. Şi pentru ca furăciunea să fie şi mai consistentă, Parlamentul a hotărât ca regiile autonome şi companiile naţionale la care statul este acţionar absolut sau majoritar să fie scoase din categoria structurilor obligate să atribuite contracte prin licitaţii, cu argumentul că acestea lucrează pe o piaţă concurenţială, iar impunerea regulilor de achiziţii publice le poate bloca. Scoaterea firmelor cu capital de stat şi controlate politic din categoria autorităţilor contractante a fost posibilă printr-un amendament introdus de deputaţii grupurilor parlamentare PSD, PNL şi ai minorităţilor naţionale la ordonanţa adoptată de Guvern la sfârşitul anului trecut privind modificarea sistemului de achiziţii publice. Asta înseamnă, de exemplu, că CNADNR nu va mai fi obligată să scoată la licitaţie nici o lucrare. Reparaţiile de drumuri şi construirea de autostrăzi vor putea fi făcute prin încredinţare directă. Este vorba de contracte de miliarde de euro pe care ordonatorul de credite le va administra după bunul său plac. Amendamentul aprobat de deputaţi vine în contextual în care USL încearcă cu disperare să scape de managerii profesionişti şi independenţi politic ce au preluat frâiele unor companii cu capital de stat. Guvernului nu-i convine să nu controleze regiile autonome şi societăţile comerciale în care statul este acţionar majoritar pentru că timp de 23 de ani acestea au fost „vaca grasă” care a hrănit partidele trecute la un moment dat pe la guvernare. Chiar şi în condiţiile organizării licitaţiilor pentru achiziţionarea serviciilor şi lucrărilor, directorii societăţilor comerciale cu capital de stat şi ai regiilor autonome găseau soluţii pentru ca firmele care câştigau licitaţiile să cotizeze sume considerabile în buzunarele liderilor politici. Ce va fi în condiţiile în care nici măcar bariera legală a licitaţiilor nu ma stă în calea clienteli politice este uşor de imaginat. Clientela politică va avea liber la supt din bugetul unor societăţi comerciale sau regii autonome care oricum sunt deja în pragul falimentului. 

Loading...

Vezi și

Close