Home / Editorial / Sare-n ochi

Sare-n ochi

O nouă isterie alimentară loveşte România. În paralel cu arestările Mafiei arabe, protejate de politicieni şi procurori, puii româneşti sunt suspectaţi că ar fi loviţi de salmonella. Nimeni nu mai înţelege nimic, şi în special nu este clar cine este interesat ca periodic puii, porcii, vitele, oile, caii din România să se îmbolnăvească. Roşiile, castraveţii şi alte plante comestibile nu sunt competitive ca preţ, fiind concurate de produsele intrate în ţară fără taxe din ţările cu o climă mai caldă. Animalele care ar putea acoperi piaţa internă sunt atât de sensibile încât aproape că le bănuiesc de ipohondrie. Noroc că de această dată autorităţile sanitar-veterinare au specificat că puii suspecţi provin din abatoarele Avicola Călăraşi şi astfel nu împrăştie paguba în curtea tuturor firmelor avicole din România, aşa cum s-a întâmplat în scandalurile precedente. Presa sare şi ea în ajutorul celor care pun beţe în roate crescătorilor de pui şi „durigă” ca purceaua curcubăta, de câteva zile, ştirea cu puii de la Avicola Călăraşi. Câteva kilograme de pui au fost găsite neconforme. Unde-i ştirea? În România se vând zeci sau sute de tone de carne de pui pe zi. Două sau trei baxuri de pui împănate cu şoricei nu e o ştire care să merite să fie tratată deja de trei zile cu talkshow-uri înverşunate pe această temă. Ciudat este că despre Mafia din industria alimentară controlată de arabi cu sprijinul politicienilor şi a unor procurori nu se vorbeşte la fel de mult. Şi sincer să fiu mi se pare mult mai serioasă tema şi mult mai gravă decât excrementele de şoarece găsite în câteva cutii cu pulpe de la Călăraşi. Nici nu s-au prăjit bine pulpele cu salmonella de la Călăraşi că jurnaliştii au mai găsit şi ceva conserve de vită cu carne de cal. Ştim deja că cea mai bună vită e calul, de când cu lasagna englezească, dar nu ştim de ce din nou, în prag de iarnă, când cresc exporturile la produsele de carne, începe scandalul legat de pui, de vită, şi poate de porc. O să creştem în curând numai râme şi viermuşi pentru pescuit pe care să-i dăm la export după controale sanitar-veterinare riguroase. Ministerul Agriculturii nu vorbeşte prea multe despre aceste scandaluri, aşa cum nu face nimic pentru protejarea şi încurajarea producţiei agricole interne. Cu toate că producţia agricolă în acest an ar fi putut să contribuie semnificativ la creşterea PIB, producătorii sunt nevoiţi să ţină preţurile scăzute şi să lucreze în pierdere pentru că în România capacităţile de procesare a produselor agricole sunt în anumite domenii sub potenţialul de producţie. Politicile gândite de clasa politică în acest domeniu nu au făcut timp de 23 de ani decât să îngroape agricultura. Încet aflăm şi de ce. Pentru că agricultura României este subordonată intereselor străine. Suntem la mâna multinaţionalelor şi a reţelelor mafiote bine protejate, aşa cum se dovedeşte de clasa politică.     

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

ciocan

Sare-n ochi

Cu sau fără Duda în familie, Regele Mihai a fost ultimul simbol al României nebolșevizate. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *