Sare-n ochi
România se află la un pas de colaps! O simt asta patronii firmelor mari de construcţii care nu şi-au mai primit, de la statul român, banii pentru lucrările executate în diverse proiecte de investiţii de aproape jumătate se an. Autostrăzile, alea puţine la care se mai lucrează, sunt făcute practic pe datorie. Lucrările de investiţii în infrastructura edilitară sunt blocate. Din ce în ce mai multe firme disponibilizează personal. Băncile îşi iau măsuri de protecţie, cresc preţul creditelor, înăspresc condiţiile de creditare şi în loc să ajute economia o blochează şi mai tare. În lipsa unei viziuni economice clare şi a incapacităţii guvernului de a găsi măsuri eficiente de ieşire din criză, premierul Victor Ponta se laudă că munceşte. Probabil că munca sa se rezumă la “dinamitarea” Consiliului Superior al Magistraturii şi la prezenţa pe micile ecrane. Pentru că nici în buzunarele românilor, nici în conturile firmelor, nu se simte munca lui Victor Ponta. În jungla economică numită România au apărut prădătorii. Nu cred că fără voia guvernanţilor. Fondurile de investiţii au început să acţioneze în economia românească, favorizate de blocajul în care Guvernul Ponta a împins marile firme de construcţii, transporturi, materiale de construcţii sau metalurgie. “Foamea” de lichidităţi îi determină pe patroni să apeleze la Fondurile de Investiţii, în condiţiile în care băncile sunt din ce în ce mai reticente şi mai “arţăgoase” în faţa clienţilor. Până acum există puţine exemple de afaceri profitabile încheiate cu fondurile de investiţii. În general firmele care au acceptat finanţarea afacerilor de astfel de instituţii financiare au terminat prin falimente răsunătoare. Pentru că Fondurile au câteva reguli stricte pe baza cărora lucrează. De obicei vin cu un aport de capital social relativ mic 15 – 25 la sută, dar au pretenţia să controleze întreaga firmă. Aşa au păţit societăţile Edy Spedition sau Frigotehnica, în faliment acum. Nici producătorul hunedorean de materiale de construcţii Macon nu se poate lăuda cu o creştere a activităţii după preluarea de către un fond de investiţii polonez. Din contră, în timp ce Macon şi-a redus mult activitatea, piaţa lăsată liberă a fost invadată de materiale de construcţii poloneze.
Cele mai multe fonduri de investiţii sunt legate între ele într-o reţea piramidală, constituită din multe firme deschise în diverse ţări. Aceste firme se întrepătrund la nivelul acţionariatului în aşa fel încât să se poată controla între ele şi la nevoie să poată să-şi predea una alteia acţiunile deţinute. Practic aceste fonduri de investiţii reprezintă interesele unor cercuri puternice de afaceri, care dispun de capital şi în special de lichidităţi şi plasează banii în diverse domenii pe care vor să le controleze. De cele mai multe ori reuşesc să controleze câte un întreg segment de piaţă pe un domeniu de activitate. Un exemplu este piaţa cărţilor pentru copii şi a jucăriilor, controlată în proporţie de 90 la sută de un fond de investiţii care-şi are “rădăcinile” în Antilele Olandeze.
Lipsa de viziune a guvernanţilor, şi refuzul acestora de a considera plata arieratelor o prioritate, netezeşte terenul pentru fondurile de investiţii, care vor profita din plin de oportunităţi şi vor regla piaţa din România nu după interesele românilor, ci în funcţie de profiturile companiilor străine care vor aduce o infuzie de lichidităţi.
La 23 de ani de când românii declarau mândri că nu-şi vând ţara, sunt gata să o dea acum pe aproape nimic.
