Home / Editorial / Sare-n ochi

Sare-n ochi

Ieri dimineaţă m-am trezit cu mii de inimioare roşii în faţa ochilor. Din televizor inimioarele îmi curgeau în casă, ca un torent roşu, din ziare şi reviste săreau inimioarele, pe stradă curgeau puhoaie de inimioare roşii. Am aruncat un ochi într-un calendar ortodox. În dreptul zilei de 14 februarie scrie: Sfinţii Cuvioşi Auxentiu, Maron şi Avraam. Ciudat! Am primit pe facebook un mesaj de la un politician care ţinea morţiş să le ureze tuturor celor care şi-au serbat ieri ziua de nume, un călduros “La Mulţi ani!”. În calendarul romano-catolic i-am găsit ieri pe Sfinţii Chiril şi Metodiu şi alături de ei pe Sfântul Valentin. M-am lămurit de ce dădeau buzna peste mine inimioarele. A fost Sfântul Valentin, bine ascuns în calendar, dar scos ostentativ pe tarabe şi prin toate cârciumile care se respectă cât de cât. La câte inimi am văzut astăzi, puteam să jur că e „Ziua cardiologiei”! Şi când colo, era tocmai „Ziua îndrăgostiţilor!” Câtă lipsă de imaginaţie din partea comercianţilor, a specialiştilor în marketing, a patronilor de restaurante, să umple oraşul cu inimioare? Mă întreb! De Dragobete, care are un sens mult mai erotic decât pudicul Valentin, ce părţi anatomice vor înlocui inimioarele? Dragostea mai are şi alte simboluri decât „corasonul”. Cupidonii au fost în concediu anul acesta, porumbeii pereche au stat zgribuliţi undeva într-un pod de clădire istorică, verighetele s-au demodat şi nu mai au prea mare căutare, în timp ce trandafirii roşii au fost scoşi la înaintare doar ca arme de seducţie personale. Arma de „îndrăgostire” în masă a rămas inima roşie.
Românii verzi s-au grăbit să-l conteste pe Valentin. Nu chiar atât de vehement ca steagul secuiesc, dar l-au scos „la înaintare” pe Dragobete, ca un zeu autohton al dragostei, care să-l gonească de pe la noi pe Valentin. Atâta doar că „potentul” Dragobete nu este prea bătrân, nici prea român şi nici măcar nu a reuşit să se afirme în toată ţara. Etnologii spun că Dragobetele este o sărbătoare cu o tradiţie relativ nouă, având o vechime în jurul a 170-180 de ani de la pătrunderea ei în teritoriile româneşti şi păstrate cu precădere în sud-vestul României, mai precis în partea de vest a Olteniei. Lipsa unei mize comerciale şi încărcătura ceva mai erotică a sărbătorii româneşti i-au dat câştig de cauză lui Valentin. Cu atât mai mult cu cât nici chinezii nu produc simboluri legate de Dragobete aşa cum fabrică inimioarele care au invadat ieri România. Dar ultra-naţionaliştii nu trebuie să intre în panică. În afară de sărbătoarea catolică a dragostei, adoptată repede de comercianţii români, fie ei şi ortodocşi, mai urmează câteva zile bune pentru florării, restaurante, baruri şi vânzătorii de mărunţişuri: Mărţişorul şi Ziua Femeii. Sărbători în care bărbaţii trebuie să repete gesturile frumoase începute în 14 februarie faţă de iubitele lor. Doar se ştie încă de pe vremea romanilor că, cu mult înaintea lui Valentin şi a Dragobetelui: „Repetitio mater studiorum est”.

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

ciocan

Sare-n ochi

Noi, românii, avem niște concepte greu de înțeles, dar care, dacă stăm să analizăm profund, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *