Sare-n ochi
Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, politicienii, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie, ne îndeamnă să fim mândri că suntem români. Tot ei organizează parade, depuneri de coroane, parastasuri publice sau chiolhanuri populare. Toate astea numai să ne bage cu forţa în cap mândria de a fi român. Patriotismul, conştiinţa apartenenţei la un neam sau la un spaţiu geografic nu pot să fie induse cu forţa. Ele vin natural. Am fost mândru că sunt român când Ducadam a închis poarta la Sevilia. Tot mândru am fost şi când Nadia Comăneci lua prima notă de 10 în istoria gimnasticii mondiale. Dar nu pot să simt aceeaşi mândrie când în statistici ţara mea este pe unul dintre ultimele locuri din Europa la nivelul de trai al populaţiei şi pe primul la corupţie. Dacă analizăm atent, o să observăm că motivele de mândrie ale românilor nu vin niciodată din zona politicii sau administraţiei ci din performanţe individuale, ale unor persoane sau grupuri care îşi depăşesc cu mult condiţiile de viaţă din ţară. Cum să fiu mândru că sunt român când concetăţeni de-ai mei sunt expulzaţi din Europa şi când Franţa mă numeşte ţigan doar pentru faptul că şi garoii aciuaţi prin suburbiile Parisului sunt mândri că sunt români?
Pot să fiu mândru cu câţiva conaţionali de-ai mei. Dar deocamdată, nu pot să fiu mândru că sunt român. Spun asta cu riscul de a nu fi bine înţeles şi de a fi criticat de ultra-naţionalişti. Mi-aş dori, însă, din tot sufletul să am motive să fiu mândru că sunt român. Mi-aş dori din tot sufletul să-i văd pe conaţionalii mei fericiţi, ieşind pe străzi cu feţe zâmbitoare să sărbătorească Ziua Naţională. Să văd parade ca în Statele Unite, în Franţa sau festivaluri ca în Germania. Aş vrea să trăiesc într-un popor vesel, care să redescopere bucuria de a sărbători şi de a se bucura. Dar nimic din toate astea nu se întâmplă în România. Vom participa din nou la parastase. Vom privi din nou oripilaţi românii, plesnind de mândrie, care se vor bate pentru o porţie de fasole sau două sarmale de post. Vom asculta din nou slujbe interminabile de pomenire pentru cei care au făurit România Mare. Şi poate undeva mai spre seară ne vom delecta cu câte un film românesc, care ori ne va zugrăvi în lumini sumbre România, ori ne va aduce aminte de vremurile din “Epoca de Aur”. În aceste condiţii cum aş putea să fiu mândru că sunt Român?!
În fiecare an de 1 Decembrie ne aducem aminte de România. Vorbim frumos, ne exprimăm cele mai bune sentimente faţă de ţara în care ne-am născut. Ca într-un basm, deodată România devine paradisul pe pământ. Ce ar fi dacă în fiecare an de 1 Decembrie fiecare român ar curăţa şanţul de pe marginea drumului de gunoaiele care aproape că sufocă România? Ce ar fi dacă măcar de 1 Decembrie românii nu ar mai arunca aiurea tot ce le prisoseşte? Ce ar fi dacă măcar pe 1 Decembrie niciun român nu ar mai înjura şi ar vorbi politicos? Dacă măcar de 1 Decembrie şoferii ar respecta regulile de circulaţie şi pe partenerii de trafic? Atunci am avea poate ocazia ca măcar de 1 Decembrie să fim mândri că suntem români. Pentru că măcar pentru o zi România ar deveni o ţară civilizată.
