Home / Editorial / Sare-n ochi

Sare-n ochi

În sistemul de sănătate din România, definit ca fiind în criză profundă, există două lucruri esenţiale care nu costă bani: zâmbetul şi comunicarea respectuoasă cu pacienţii. La secţia de „Primiri Urgenţe” a spitalului din Deva pacienţii sunt trataţi de parcă ar deranja în permanenţă personalul. Odată ajuns pe culoarul secţiei, bolnavul, care în niciun caz nu este acolo la promenadă, va fi tratat fără să ţină nimeni seama de temerile sau panica ce se instalează în creierul unui om cu o urgenţă medicală. Personalul, plictisit şi blazat, probabil pentru că este secţia unde se ia cea mai puţină şpagă, abia dacă se sinchiseşte să iasă din cabinete. Ora la care ajunge bolnavul la spital sau aglomeraţia din secţia de urgenţe este irelevantă în ceea ce priveşte nepăsarea personalului de aici. Aparţinătorii sunt în general ţinuţi pe la uşi fără să primească nicio explicaţie în ceea ce priveşte starea de sănătate a pacientului. Este firesc ca în aceste condiţii să se instaleze o anumită panică atât la pacientul care nu ştie ce se va întâmpla cu el, cât şi la aparţinătorii care stau degeaba pe la uşi. Probabil că medicii şi asistentele de la Urgenţă ştiu ce au de făcut, evaluează exact starea de gravitate a cazurilor şi intervin cu profesionalism. Nu am cum să analizez acest lucru. Dar din punct de vedere al amabilităţii şi comunicării sunt deficitari. Oare chiar să nu bănuiască angajaţii de la Urgenţe ce gânduri îi vin în cap unui om ajuns acolo pentru o suferinţă pe care nu o cunoaşte? Dacă cineva nu-l linişteşte şi nu îl lămureşte repede cu privire la starea sa de sănătate, stresul cauzat poate chiar să-i înrăutăţescă situaţia sau să-l determine la anumite gesturi greşite în raport cu boala. Comunicarea ar putea fi de multe ori primul ajutor dat oamenilor în suferinţă. Blazarea şi aroganţa cadrelor medicale din spitalul devean stau însă ca un zid în calea comunicării cu pacienţii. Medicina de urgenţă este poate una dintre cele mai grele şi stresante ramuri din serviciile de sănătate. Dar i-a obligat oare cineva pe medicii din Deva să-şi asume acest domeniu? Cu siguranţă că nu, în timp ce pacienţii sunt nevoiţi să-i deranjeze cu bolile lor, cu „mofturile” lor, cu nevoia lor să primească explicaţii referitoare la toate durerile pe care le simt. În fond pacienţii, ne fiind medici, nu au de unde să ştie cât de grav le este afectată sănătatea şi ce îi aşteaptă în următoarele ore: poate o banală injecţie sau perfuzie dar poate o operaţie complicată. În condiţiile lipsei încrederii în sistemul sanitar din România, nici aparţinătorilor nu le este mai uşor. Din contra, în cazul lor stresul este şi mai mare, pentru că stând pe la uşi sau geamuri, nu mai ştiu nimic de pacientul lăsat pe mâinile medicilor. Nu ştiu cât suferă, ce are, ce se va întâmpla cu el, dacă rămâne internat sau nu, dacă trebuie să-i aducă ceva de afară, dacă trebuie să pregătească plicurile pentru medici şi asistente şi cât de consistente trebuie să fie acestea. Chiar şi organizarea secţiei lasă mult de dorit, altfel nu se explică lipsa, duminică, a unui medic care să cunoască „tainele” utilizării ecografului în Secţia de Urgenţe. Şi nici gestul unei infirmiere de a se răsti la un bolnav care s-a dus până la toaletă, pentru că a călcat unde ea tocmai spălase.

Suferinţele sistemului sanitar din România nu sunt legate numai de lipsa banilor, ci şi de lipsa interesului pentru muncă a personalului medical, tipic de altfel şi altor domenii de activitate din România. Medicii din Urgenţa de la Deva au învăţat să se comporte ca nişte ospătari acri, funcţionari plictisiţi sau secretare blazate. Şi când vine vorba despre astfel de atribute îşi fac „treaba” cu conştiinciozitate, au făcut doar şase ani de facultate pentru asta. 

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

ciocan

Sare-n ochi

În 29 iunie președintele PNL Hunedoara, omul care se vede candidat pentru Primăria municipiului de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *