glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

După 22 de ani de aşa zisă democraţie frica este încă bine cuibărită în creierul românilor. Ne este frică de orice poate să clintească, măcar puţin, echilibrul interior al fiecăruia dintre noi. Ne este frică de schimbare, ne este frică de cei care ne ascultă telefoanele, ne este frică de dentist, de primar, de poliţist, de popă, de învăţător sau chiar de noi înşine. Ne este frică dacă suntem cu musca pe căciulă, dar ne este frică şi dacă ne ştim nevinovaţi. De unde vine însă această frică patologică care acţionează ca o frână în calea dezvoltării României? Mulţi ar zice că din perioada comunistă, când fiecare dintre noi tânjeam în secret la o viaţă ieşită din tiparele propagandei oficiale. În subconştient ne simţeam vinovaţi pentru asta. Ascultam Europa Liberă şi aveam impresia că toţi vecinii ştiu asta. Nu ne era frică, însă, să furăm orice de la locul de muncă, pentru că toată lumea făcea la fel. Şi Sistemului îi convenea să furăm fără frică, pentru că asta ne făcea vulnerabili. Paradoxal, micile găinării, furtişagurile mărunte ne amplificau marea frică, ne legau lanţul de gât şi îi ajutau pe ei, oamenii sistemului, să ne controleze şi mai bine. A fost nevoie de o scânteie venită din exterior, Tokes Laszlo – un pastor maghiar plătit de cine ştie cine să nu-i fie frică şi de câţiva eroi tineri, suficient de curaţi ca să scape România de Ceauşescu. Dar nu de comunism şi de frică. Sistemul continuă să funcţioneze pe aceleaşi baze ca înainte de revoluţia din ’89. Parlamentari, directori, jurnalişti, judecători sau procurori, sunt promovaţi nu pe baza competenţei ci pe criterii de frică. Cui nu-i este frică este îngropat. Curajoşii nu au ce căuta într-o societate în care toată lumea trebuie să fie controlată. Curajoşii nu sunt iubiţi, nu vor fi niciodată votaţi şi nici nu vor deveni vreodată nume de străzi. Într-o turmă de iepuri câinii vor rămâne întotdeauna singuri. După un secol de frică românii au nevoie de minciuni nu de eroi. Pentru că le este frică să-şi apere eroii în lupta acestora cu sistemul. Aspazia Cojocaru nu este doar un judecător integru al Curţii Constituţionale. Aspazia Cojocaru este un exemplu al românilor care pentru moment au rupt lanţul. Nu i-a fost frică şi a votat aşa cum i-a cerut conştiinţa şi legea. Sistemul a reacţionat violent. Aspaziei Cojocaru trebuia să-i fie frică, şi dacă nu i-a fost propaganda USL încearcă să o facă să-i fie. Şantajul nu a funcţionat în cazul judecătorului numit de PSD la Curtea Constituţională. Lanţul cu care Aspazia Cojocaru a fost legată de către sistem a fost prea subţire. Şi lanţurile lui Daniel Morar şi Codruţa Kovesi sunt foarte subţiri dacă nu inexistente. De aceea trebuie schimbaţi, pentru că lor nu le este frică. Dar este oare suficient ca în România să existe câteva sute de oameni care nu suferă de frică? Încă sistemul reuşeşte să inducă frica în creierul românilor. Portarii de firme, muncitorii simpli în egală măsură cu primarii, senatorii sau deputaţii se feresc să vorbească pe telefoanele mobile, chiar şi banalităţi pentru că sunt ascultaţi. De parcă în spatele fiecărui telefon stă o ureche de securist gata să reţină fiecare discuţie. Evident nu este aşa. Dar fobia creeată în acest sens nu face altceva decât să păstreze frica în mintea oamenilor, şi implicit controlul sistemului asupra lor.

Loading...

Vezi și

Close