glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

În timp ce americanii se bat în Siria cu rușii, noi am rămas la nivelul gâlcevelor între galeriile unor echipe de liga a patra. Ăsta ne este caracterul național, format în cei 100 de ani de existență. Mult prea puțin pentru un popor care se vrea, „buricul pământului”. Cu doar un secol de istorie în spate, statul român este încă la vârsta la care se poate crede oricine, Superman, Omul Păianjen, Miki Mouse sau Tedy Bear, de aceea nu este deloc jenant să spunem că Iisus a fost dac sau că sub Carpați există tunele energetice miraculoase. La vârsta noastră, încă mai credem în Moș Crăciun sau Iepurașul de Paște și nu ne amestecăm în treburile celor mari. Rămânem să ne jucăm cu jucăriile noastre, unele noi, altele stricate, cum au fost și cele două de sâmbătă seara, Steaua și Rapid. Ne batem pe ele, ne scuipăm și dăm cu pietre în cel care nu ne admiră jucăria. Acest comportament este valabil în egală măsură în fotbal sau politică, în relațiile din familie sau de la locul de muncă. Întrebarea este: Ne vom maturiza vreodată? Sau vom rămâne la stadiul de popor infantil, gata să „înghită” orice poveste, să creadă în orice personaj de basm, fie el căpcăun sau făt-frumos. Vom ajunge vreodată la vârsta la care, mergând la școală, să începem să ne formăm un bagaj minim de cultură și să nu ne mai facem idoli nici din bătăușul clasei, dar nici din tocilar? Vom fi vreodată capabili să discernem cu propriile noastre simțuri binele și răul, și să ne bazăm deciziile pe argumente nu pe plânsete sau lozinci?

Lipsa unor tradiții decantate în timp și distrugerea cu bună știință a celor existente ne condamnă să devenim, nu un popor infantil, ci de-a dreptul un popor oligofren. Avem iluzia că suntem singurii deținători ai adevărului. Nu avem nicio îndoială, ci doar certitudini. Și fiecare, indiferent de partea în care s-a poziționat, acționează, vorbește și gândește în numele patriotismului. Ne iubim patria atât de tare, încât într-o zi o vom sufoca de atâta iubire. Doar că, iubindu-ne patria, am început să ne urâm între noi, fără să ne dăm seama că, de fapt, toți, de stânga, de dreapta, pesediști, liberali sau useriști, steliști sau dinamoviști, ecologiști sau antreprenori, suntem România. Și România nu are cum să meargă înainte alimentată de creiere înfierbântate, incapabile să accepte dialogul, argumentul și rațiunea. Pentru a ne civiliza discursul, pentru a ne tempera comportamentul și a ne întări caracterul avem nevoie de cultură și învățământ. Școlile și universitățile sunt de fapt jardinierele în care trebuie plantate semințele binelui, a toleranței, a multiculturalității, iar istoria trebuie să fie izvorul care să „adape” aceste semințe.

Românii tocmai au primit cu seninătate vestea că cele mai prestigioase universități sunt jecmănite de guvernul PSD. Ca singurele instituții de învățământ superior cu tradiție mai mare decât centenarul pe care îl sărbătorim, vor primi mai puțini bani, fiind în schimb „hrănite” fabricile de diplome, care au o vină substanțială în faptul că România este în situația de a avea în fruntea guvernului un premier semi-analfabet. Nici mișcările studențești, aproape inexistente de altfel, nici societatea civilă, nici opoziția politică nu s-a ridicat într-un val uriaș și unic împotriva „pedepsirii” de către coaliția de guvernare a universităților de prestigiu din România. Prea puține voci condamnă, în spațiul public continuarea îndobitocirii românilor prin distrugerea mediului academic și a tradițiilor universitare. Și acelea, anemice, sunt acoperite de problemele inventate de o societate civilă mult mai interesată de salvarea Codruței Kovesi decât de salvarea culturii, spiritului și învățământului românesc. Ar fi nevoie de o resetare a priorităților și proiectelor naționale. Pentru că nu întotdeauna corupția ucide vieți dar, fără excepții, incultura, lipsa de educație și de valori ucide națiuni.

 

One Comment

Vezi și

Close