glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Mulți oameni de afaceri mi-au demonstrat că se pot clădi firme puternice cu bun simț și caracter. Câțiva politicieni, – destul de puțini, e drept – mi-au demonstrat că se pot construi cariere politice cu onoare și demnitate. Când însă cele două „domenii” interferează, se nasc adevărați „monștri”! O demonstrație vie a acestei afirmații este fostul senator al hunedorenilor, Carmen Hărău. Spun „fostul senator al hunedorenilor” nu pentru că nu mai ocupă – cam degeaba – un scaun în Senatul României, ci pentru că nu prea mai este „al hunedorenilor”.  Carmen Hărău a devenit propriul ei senator și este atât de hotărâtă să-și apere această poziție privilegiată încât recurge chiar și la șantaj pentru asta. Un șantaj de-a dreptul grețos față de care, chiar și Agamiță Dandanache, infectul politician caragialesc, s-ar simți  umilit în nemernicia sa.  Iar pentru că refuz să mă las șantajat de un personaj căruia i-am pus pe picioare o publicație existentă până astăzi pe piața media din județul Hunedoara și pe care am sprijinit-o, după puterile mele, să ajungă pe o poziție eligibilă pe listele pentru alegerile parlamentare, mă voi „autodenunța” chiar în rubrica urmărită de cititorii noștri, pe care îi consider cel mai important juriu în ceea ce privește credibilitatea unui gazetar.

În urmă cu circa 18, poate chiar 20 de ani – nici eu nu mai știu exact data – conduceam publicația „Replica”, a cărei patroană era atunci pesedista Carmen Hărău. Din neatenție, am eliberat unui client de publicitate o chitanță de pe altă firmă decât cea care edita ziarul, în condițiile în care ambele chitanțiere erau în sertarul biroului meu și eu în paralel scriam un articol. Suma încasată nu era una semnificativă, după atâta timp nu mai știu cât era valoarea chitanței. Cert este că în scurt timp după regretabila eroare, am lămurit situația cu patroana ziarului, pesedista la acea vreme, Carmen Hărău, și am continuat colaborarea, o perioadă lungă de timp, în termenii cei mai cordiali, până în momentul în care ea nu a mai avut interes politic și economic să susțină o publicație pe care din punct de vedere redacțional nu o avea sub control.  După plecarea mea de la „Replica”, relațiile personale cu omul de afaceri Carmen Hărău au rămas – cel puțin din punctul meu de vedere – în zona respectului față de un fost angajator.  A venit momentul în care Carmen Hărău s-a decis să schimbe barca roșie a PSD cu cea galbenă a PNL și mare mi-a fost surprinderea când am primit un telefon de la ea prin care mă anunța că va candida la Camera Deputaţilor, pe listele USL, dar din poziția de candidat PNL. Nici până astăzi nu am aflat de ce a simțit nevoia să fiu eu primul care află decizia ei politică – cel puțin asta mi-a spus atunci, că eu sunt primul anunțat. Ciudat lucru în condițiile în care eu eram de fapt un „hoț” care a încercat să-i fure banii cu chitanțe false.  Tot la „hoțul plastograf ” a apelat pentru sfaturi și când, poate pe bună dreptate, liberalii nu o voiau prima pe lista pentru Senat, ci îi ofereau un loc – care s-a dovedit neeligibil – pe lista pentru Camera Deputaților. Iar Carmen Hărău a ajuns unde și-a dorit. Credeți că a mulțumit vreunui primar PNL pentru voturile strânse cu destul de multă trudă? Eu am certitudinea că nu!

După aproape două decenii, deranjată de o postare critică pe Facebook, nici măcar de un articol în ziar, senatorul, acum PNL, Carmen Hărău, mă șantajează, printr-un telefon adresat soției mele, că va face publică „chitanța plastografiată”, ca să îmi știrbească credibilitatea, dacă voi continua să am o atitudine critică la adresa activității ei. Șantajul este o infracțiune extrem de gravă, prevăzută în consecință de legea penală. În cazul fostei pesediste, actualmente liberalei Carmen Hărău însă este vorba de o carență morală extrem de gravă. Problema chitanței a fost lămurită de noi în urmă cu mult timp. Colaborarea noastră a continuat după acest episod lămurit. Mai mult chiar, mi-a solicitat sprijinul și după ce am încheiat raporturile de muncă, fără să-și amintească că are în „seif” un document cu care ar putea să mă compromită. Apoi, brusc, în momentul în care o critic, argumentat, pentru derapajele ei politice și morale, „pac cu scrisoarea la Războiul”, exact ca în piesa lui Caragiale. Doar că în comparație cu Carmen Hărău, Agamiță Dandanache era un personaj integru și cu mult, foarte mult, bun-simț.

Loading...

Vezi și

Close