glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Lumea a început să uite ororile celui de-al Doilea Război Mondial. Altfel nu se explică faptul că viața oamenilor începe să valoreze din ce în ce mai puțin. În Siria, Pakistan sau Irak mii de civili dintre care multe femei și copii sunt uciși cu sânge rece în numele unei lupte pentru „nimic”. Atentatori kamikaze se aruncă în aer în locuri aglomerate, provocând moartea a zeci de persoane nevinovate. Dezaxați deschid focul în școli și săli de spectacole sau se aruncă cu mașina în mulțimi de oameni. Mass-media prezintă imagini șocante sau înduioșătoare cu copii care dorm între mormintele părinților lor sau cu familii întregi exterminate în zonele de conflict. Nimic! Dar absolut nimic nu ar trebui să justifice crima împotriva vieții unui om. Și, cu toate astea, Pământul a devenit un loc din ce în ce mai nesigur, condus de minți din ce în ce mai înfierbântate, gata să sacrifice vieți pentru cauze  imaginare sau inepte. În Asia și Africa viața oamenilor nu mai valorează nici cât o „ceapă degerată”, iar în  Europa, pretinsa lume civilizată, apar tot mai multe figuri de conducători despotici, susținuți de cercuri de interese pentru care contează doar viața lor. Deocamdată viața lor materială. Dar până la suprimarea fizică a celor care le stau în cale mai e foarte puțin. Un pas mai mic decât o zi de vot în care lumea scârbită stă acasă și mașinăria politică lucrează în folosul sistemului despotic.

În Europa naționalismul câștigă teren pe fondul unor politici publice aberante ale mastodontului cu picioare de lut numit Uniunea Europeană. Istoria a demonstrat în ultimele două secole că naționalismul naște extremism. Manifestările din ce în ce mai violente în spațiul public ale „patrioților” din toate țările, și în special din cele foste comuniste, demonstrează că Europa se îndreaptă cu pași siguri spre destructurare. Și dacă „vărul” Putin își bagă coada, pașii nu numai că vor fi siguri, dar vor deveni și grăbiți. În condițiile unui euroscepticism crescut, există deja suficiente voci care să conteste supremația Germaniei și Franței ca motoare ale Uniunii Europene. Țările de la Visegrad sunt primele care încearcă să demonstreze că împreună pot să reprezinte o voce în Europa. Nu întâmplător  Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia și-au dat mâna într-o construcție politico-economică internațională care pune deja destule probleme Bruxelles-ului. La rândul ei Uniunea Europeană pare că se preocupă mai mult de probleme formale ale comunității decât de agenda reală a populațiilor care o compun, pentru că evident ora de iarnă sau semnalarea cookie-lor din programele informaționale nu reprezintă o prioritate nici pentru românii care au încă toaletele în fundul curții, dar nici pentru maghiarii sau cehii care și-au pierdut odată cu embargourile asupra Rusiei o imensă piață de desfacere pentru produsele industriei alimentare.

În condițiile în care Europa este din ce în ce mai naționalistă și mai radicală în manifestări, în România avem un partid ce are „în fruntea sa un fiul al țării. Cel mai iubit și cel mai respectat”. Avem un partid care își permite să pună în funcții publice de mare răspundere oameni cu o pregătire profesională îndoielnică și o calitate morală abjectă. Avem un partid care ne-a obișnuit deja cu „unanimitățile”. Un partid pliat pe dorințele unui popor care nu concepe să trăiască fără un tătuc. Un partid fără doctrină. Un partid al cărui țel este doar să servească interesele economice ale unei clase conducătoare, ale unei camarile politice aflate la cheremul liderului suprem. De la „dictatura parlamentară” instaurată pe nesimțite de PSD și ALDE la dictatura personală a celui ce nu mai acceptă concurență și opoziție e doar un pas. Un pas extrem de mic. Un pas pe care tandemul Dragnea – Tăriceanu îl pregătește minuțios. Pentru că subordonarea Justiției nu va avea ca scop doar „rezolvarea” propriilor dosare. Ci acapararea puterii totale. Acapararea instrumentului prin care opoziția poate fi transformată într-o simplă marionetă îmbrăcată în haine vărgate. De la un asemenea nivel, liderul suprem are în mână poporul îndoctrinat sau îndobitocit cu un sistem de învățământ aberant și o mass-media bine antrenată să spele creiere. Într-un asemenea regim, viața omului începe să nu mai aibă nicio valoare. Un asemenea regim se poate naște acum. Pentru că lumea a uitat atât ororile celui de-al Doilea Război Mondial, cât și ale celei aproape o jumătate de secol de comunism.

Vezi și

Close