glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Privind la manifestanții anti-DNA din București, la chipurile lor transfigurate de ură, la lipsa lor de argumente logice, la incoerența gândirii lor, mi-am dat seama cât de puțin s-a schimbat poporul român, în decursul ultimului secol. Până la urmă, un secol este o perioadă foarte mică în devenirea unui popor, în formarea unor elite, a unor tradiții, a unei gândiri naționale. Ce s-a format în România într-un secol de existență a statului, este doar o gândire naționalistă bazată pe îndoctrinare, incultură și inocularea printr-un sistem de învățământ deficitar și prin propagandă a unor false valori istorice sau morale. Și poate că grupul de 50 – 60 de pensionari, care s-au prezentat în fața DNA și a Palatului Cotroceni, îndoctrinați contra DNA și a președintelui Iohannis nici nu merită să stârnească îngrijorare, atât din cauza numărului extrem de redus, cât și a vârstei înaintate a majorității persoanelor prezente acolo. Am putea spune că cele câteva zeci de persoane nu sunt reprezentative pentru întreg poporul român. Dar, același gen de manifestare, ca al protestatarilor anti DNA, aceleași chipuri transfigurate de ură, aceeași lipsă de argumente logice, aceeași incoerența a gândirii o putem remarca și la tinerii care se situează de cealaltă parte a baricadei, la susținătorii justiției și mai ales la așa-zișii activiști civici, care se „auto aprind” pentru diverse teme, începând de la protecția pădurilor virgine, până la ocrotirea păduchelui lat. Și, când de ambele părți ale unei baricade imaginare, care împarte România în cel puțin două părți, găsim aceleași tipuri de manifestări, aceleași tipologii de caracter, atunci putem vorbi deja despre anumite trăsături caracteristice unei națiuni.

Orwell spunea: „cine stăpânește trecutul, controlează viitorul”. Noi, românii, nu prea avem la ce trecut să ne raportăm, pentru că oricât de festivist am încerca să privim „centenarul”, un secol de istorie comună este prea puțin pentru cristalizarea „caracterului” unei națiuni. Din păcate pentru actualul spațiu românesc, cultura orășenească și țărănească a Imperiului Austriac – mai apoi Austro-Ungar – a ajuns doar până la bariera naturală a Carpaților, încă din secolul al X-lea. Dincolo de Carpați, a existat permanent un spațiu locuit de români fără identitate națională, din moment ce era permanent împărțit în două entități statale și de cele mai multe ori acestea se găseau într-o stare de conflict între ele. Naţiunea română nu este, nici în ziua de azi, nimic altceva decât o legendă a istoriografiei, pentru că 100 de ani de istorie comună nu este suficient pentru formarea unei națiuni. Iar, înainte de 1918, cele trei provincii locuite de români nu erau „dominate” de conștiința apartenenței la o singură națiune. Nu odată, „frații” de peste Milcov și de peste Carpați purtând războaie sângeroase unii împotriva celorlalți, aflați în slujba unor interese, de cele mai multe ori străine. Despre aceste războaie între Moldova, Muntenia și Transilvania, nu puține, se vorbește foarte puțin sau nu se vorbește deloc în istoria oficială. Evident că ar fi o greșeală să raportăm acțiunile statelor de atunci la valorile politice, diplomatice sau morale din zilele noastre. Alianțele cu Imperiul Otoman sau cu cel Austriac, nu țineau atunci de factori cum ar fi conștiința apartenenței la o anumită națiune, ci de interesele de moment ale unor lideri de grup, ceea ce erau de fapt Domnitorii țărilor feudale. Doar că, tot o greșeală ar fi să considerăm moldovenii lui Ștefan, valahii lui Țepes și ardelenii lui Ioan de Hunedoara, ca având conștiința apartenenței la un popor încă inexistent în aceea perioadă, poporul Român. Tradiția sedimentată pe baze culturale creează caracterul social al unui popor. Ori nouă tocmai aceste sedimente ne lipsesc. Nu avem cultura logicii, a gândirii sociale, a priorităților comunității în fața interesului personal. Vedem totul deformat pentru că nu avem repere la care să raportăm realitatea, și de aici se nasc ura, manifestările violente, protestele lipsite de argumente și incoerența în gândirea colectivă. Suntem o națiune, încă prea tânără, pentru a face față luptei de interese din jurul nostru.