glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Când ai un copil, dacă ești părinte responsabil și nu un troglodit, ți se schimbă în totalitate prioritățile. Viitorul urmașului tău devine o prioritate absolută, iar viitorul tău se subordonează total acestui obiectiv prioritar. Pentru foarte mulți români, printre care mă număr și eu, ceea ce se întâmplă în România anului 2018 pune în pericol, în principal, viitorul copilului. Și nu mă refer aici la lupta dintre Dragnea și Kovesi sau la aberațiile economico-financiare ale coaliției PSD – ALDE. Mă refer la nivelul extrem de jos la care a ajuns acest popor, incapabil să mai producă valori. Mă refer la sistemul de învățământ „putred”, la scara de valori răsturnată, la o cultură de „șatră”, la o mentalitate de slugi. Dragnea, Dăncilă, Johannis sau Orban, cu toate defectele lor, nu sunt cauza, sunt doar produsul unei societăți bolnave moral și cultural. Și dacă în lupta cu politicienii există șanse de câștig, există speranțe că se poate schimba ceva într-un timp rezonabil, lupta cu un popor este pierdută din start. Dacă ajungi în situația să nu te mai regăsești printre ai tăi, atunci mai bine îți cauți liniștea în altă parte, printre alții, chiar printre străini. Și poate că, adaptat la realitatea din România, matur fiind, te gândești de două ori dacă merită să-ți tai rădăcinile și să te lași purtat de vânt. Dar când ai responsabilitatea viitorului unui copil, decizia este mult mai ușor de luat: ori îl educi să fure, să mintă, să fie duplicitar, adică să se adapteze lumii în care trăiești, ori îl trimiți la școală, îl înveți să fie cinstit, să nu mintă, să nu înjure, să privească în jur la nevoile celorlalți, să se raporteze la adevărate valori morale. Dar toate astea undeva într-o lume normală, unde nu este privit ca un ciudat dacă aruncă o hârtie la coșul de gunoi sau ca un fițos dacă nu ascultă manele. Într-o lume în care ierarhia valorilor este bine stabilită, în care un doctorat este rodul  anilor întregi de muncă susținută și nu al abilității de a fura din munca altora. În care averile sunt făcute cu truda câtorva generații, nu cu șmecherii și hoții, peste noapte.

România înregistrează cea mai mare emigrație dintr-o țară care nu se află în război. Înaintea noastră, în clasamentul țărilor părăsite de propria populație se află doar Siria. Și românii nu pleacă din țară de prea mult bine. Un sondaj de opinie arată că 78 la sută dintre cei stabiliți peste hotare au copii. Dintre aceștia, 80 la sută au copii născuți în România pe care i-au luat cu ei în străinătate la vârste fragede. Jumătate dintre cei plecați spun că au emigrat pentru că vor să le ofere celor mici un viitor mai bun, o școală mai bună, o șansă în viață. Șansă pe care România nu o mai oferă. Românii, tineri, românii activi, românii capabili să producă valori și-au pierdut speranța și pleacă. Odată cu ei pleacă nu doar indivizi, nu doar tineri, nu doar copii. Pleacă un fond genetic. Pleacă acei viitori români care ar putea să pună umărul la scoaterea din mocirlă a acestei țări, să muncească bine, să gândească sănătos. Rămâne în urma lor o populație îmbătrânită și îmbolnăvită de un sistem sanitar care nu numai că a pierdut „pariul” cu boala, ci chiar „pariul” cu viața. Pentru că acei copii, care, poate vor mai vorbi românește cu părinții lor, vor fi educați în cu totul alt spirit. Să nu ne facem iluzii că mulți dintre ei se vor mai întoarce într-o Românie incapabilă să se reformeze. Încet își vor adapta viața la noua lor țară, se vor integra în noul lor popor și când vor crește, vor trece, odată la câțiva ani, pe la mormântul bunicilor, undeva într-un cimitir uitat din România. Iar copiii lor, care, poate nici măcar nu vor mai vorbi limba lui Eminescu, vor auzi din povești că un străbunic sau o străbunică se trage de undeva din zona Carpaților.

One Comment