Home / Editorial / Sare-n ochi
ciocan

Sare-n ochi

În urmă cu câteva săptămâni, un fost general de jandarmi se poza „fălos” în campania electorală cu câteva personaje extrem de dubioase din Deva. Fostului jandarm nu îi era rușine să apară public  alături de oameni certați cu legea. Aveau o credință comună și un țel comun: voiau să-l facă pe Petru Mărginean primar al Devei.  Generalul făcut, așa cum au fost făcuți cei mai mulți generali în ultimii 27 de ani, la „apelul bocancilor” sau mai precis în funcție de numărul și „catifelarea” limbilor lipite de fundurile șefilor, a învățat în vasta sa experiență că demnitatea și caracterul nu ajută deloc în cariera militară și cu atât mai puțin în cea politică. Dovadă mai clară că și-a învățat lecția decât poziția sa pe băncile Senatului nu există.

Omul care pătează uniforma Jandarmeriei, afișându-se în chip de lider ale unor echipe de interlopi, senatorul care din poziția de fost om al legii a votat pentru ca persoane cu condamnări penale să poată candida pentru funcții sau demnități publice se numește Viorel Sălan, are 58 de ani și este senator PSD de Hunedoara.  Despre caracterul acestuia nu mai trebuie să vorbească nici pozele cu interlopii din Deva, nici foștii săi subalterni care au cam chefuit când acesta a ieșit la pensie. Că este un personaj care atunci când s-a împărțit rușinea era la coadă la tupeu o demonstrează  faptele făcute publice de jurnalistul Grigore Cartianu, legate de veniturile generalului Sălan.

„Anul trecut a făcut două vrăjitorii (politice) prin care și-a asigurat venituri colosale până la sfârșitul vieții. Din banii noștri. În februarie 2016, generalul Sălan conducea – de 18 ani – Jandarmeria județului Hunedoara. Mai avea șase luni până la pensionare. Atunci, prin sfori trase la nivel înalt, a fost promovat adjunct al șefului Jandarmeriei Române, făcând rocadă cu colonelul Robert Viță. Generalul Sălan a fost numărul doi în Jandarmeria Română exact șase luni: 1 martie – 30 august 2016. Apoi s-a pensionat, cu o pensie de peste 12.000 de lei. Pensia i-a fost umflată exact de acele ultime șase luni, când generalul Sălan a avut un venit mult mai mare decât cel de la Hunedoara, umflându-l și cu câteva sporuri bine plasate. Totul a fost premeditat: Sălan știa că, așa cum prevede legea, valoarea pensiei va fi stabilită pe baza celor mai bune șase luni consecutive din ultimii cinci ani. De aceea a fost nevoie de promovarea din ultimele șase luni!  La scurt timp după pensionare, Sălan a intrat în campanie electorală, în județul Hunedoara. În decembrie 2016 a devenit senator PSD, asigurându-și o a doua pensie specială, de cel puțin 3.000 de lei (pentru un mandat). Dacă-și prelungește cariera parlamentară, va încasa 6.000 de lei (pentru două mandate) sau 9.000 de lei (pentru trei sau mai multe mandate). Deci, când va împlini 65 de ani, generalul Sălan va ajunge la o pensie totală de cel puțin 15.000 de lei, putând depăși chiar 20.000 de lei. Pe lună! Dar până atunci, Sălan se va mulțumi cu tradiționalul cumul pensie + salariu, ambele nesimțite, adică 12.000 + 11.600, la care se adaugă 6.500 suma forfetară pentru cazare în București, ajungând la un total de 30.100 lei”, arată Grigore Cartianu.

Cum poate generalul Sălan, senator social democrat, să privească în ochii electoratului care își duce zilele de azi pe mâine? Foarte simplu! Cu mult tupeu și fără rușine!

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

ciocan

Sare-n ochi

Cu sau fără Duda în familie, Regele Mihai a fost ultimul simbol al României nebolșevizate. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *