Home / Editorial / Sare-n ochi
ciocan

Sare-n ochi

La PSD au căzut capete. Până la urmă e numai treaba pesediștilor cum își gestionează problema apărută în partid după ce au pierdut Primăria Deva. Vorba vine, au pierdut. Pentru că Deva nu a fost niciodată pesedistă, deci PSD nu a avut ce pierde. Poate doar postul de primar interimar, obținut conjunctural și din cauza a doi trădători din PSRO de Ovidiu Moș.  E treaba pesediștilor că nu au învățat nimic din lecția pe care au primit-o liberalii de la Petru Mărginean. O lecție pe care fostul deputat Bogdan Țîmpău a plătit-o cu funcția, ba chiar cu statutul de om politic. Laurențiu Nistor, mult mai abil decât tânărul său confrate liberal, nu va avea aceeași soartă. Nici Mărginean nu pare că va repeta scenariul de anul trecut când a plecat din PNL fără să mai privească înapoi, chiar în seara în care devenise evident că a pierdut alegerile. Până la urmă, e strict treaba internă a PSD cum își gestionează „politica de cadre”.

Nu m-aș grăbi să-i pun eșecul electoral în cârcă lui Laurențiu Nistor. Conform sondajelor, decizia de a-l coopta pe Mărginean lângă PSD este absolut justificată. Existau și voci liberale care susțineau că ar fi fost în folosul PNL să-l coopteze în calitate de candidat pe fostul primar al Devei. Până la urmă, a fost să fie PSD. În fond era singurul partid serios neafectat, încă, de „sindromul Mărginean”. Iată că acum s-a îmbolnăvit și PSD de acest „sindrom”. Politica înseamnă în mare parte voluntariat și convingere. Sau cel puțin asta ar trebui să însemne. Și dacă cineva nu este convins că face un lucru bun, nu poți să-i ceri să se înroleze voluntar într-o echipă. Practic, activiștii sancționați cu excluderea au fost „executați” pentru că nu au crezut în același candidat în care a crezut conducerea organizației județene a PSD. Dar, remarc încă odată, că e strict problema internă a PSD cum abordează atitudinea activiștilor care nu cred în candidatul partidului.

Pe de altă parte, un lider de partid autoritar și ferm nu putea să aibă o altă atitudine decât a avut-o Laurențiu Nistor. Într-un război, dezertorii și defetiștii sunt executați fără niciun fel de clemență. Din punct de vedere al PSD, alegerile sunt un război politic. Miza atât de mare a acestor alegeri a fost demonstrată prin descinderile personalităților de la București în Deva. Iar la o asemenea miză, nu există toleranță față de „ostașii” care nu se aruncă cu toată energia în luptă. Chiar dacă nu-i lupta lor, chiar dacă nu cred în comandanții lor, datoria „soldaților” este să se bată și dacă medaliile sau meritele le iau la urmă generalii. Dar Laurențiu Nistor nu putea să pună în acest moment batista pe țambal. El trebuia să arate că este un lider autoritar care se bucură de susținerea partidului. Trebuia să dea un exemplu pentru toți cei care se gândesc să-i nesocotească deciziile. Pentru cei care nu înțeleg că un partid este în egală măsură o organizație unde membrii se înscriu voluntar, dar și în care minoritatea de supune deciziei majorității, Nistor a fost nevoit să dea un semnal. În fond decizia președintelui de a-i sancționa pe cei care într-o formă sau alta au lucrat, în această campanie electorală, împotriva intereselor partidului a avut o largă susținere în partid. Prea puține voci s-au ridicat să-i apere pe excluși. Mult prea puțini membri marcanți ai PSD au considerat că aceștia au procedat corect când au decis să nu se implice în campania electorală.   Or un partid se conduce după regulile impuse de majoritate. Ne place sau nu, democrația asta presupune. Minoritatea se supune majorității sau are opțiunea să plece dacă nu se mai regăsește în deciziile acesteia. Să plece, nu să rămână „cârtiță” și să lucreze împotriva partidului. Că deciziile luate vineri au fost juste sau nu, nu mai e treaba noastră să comentăm. E treaba PSD cum își gestionează problemele din propria-i „bucătărie”.

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

ciocan

Sare-n ochi

Clasa politică este în primul rând lovită de lipsă de viziune și apoi de lipsă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *