Home / Editorial / Sare-n ochi
ciocan-3-563x330

Sare-n ochi

O fi mult? O fi puțin? Până la urmă nu cifrele contează, ci oamenii. Nu contează că hunedorenii și-au împachetat slana 2.000 de zile în același ziar, „Glasul Hunedoarei”. Contează că înainte l-au citit și a doua zi au dat fuga la chioșc să-l ia iar, apoi din nou și din nou. Și uite așa de 2.000 de ori! Ne-am născut și am murit tot de 2.000 de ori, pentru că asta este soarta unui cotidian. Trăiește o singură zi. Apoi vine altul cu știri noi, cu alte personaje luate în colimator, cu alte mizerii ale administrației puse în lumină sau, de ce nu, cu alți oameni minunați prezentați cititorilor. Ziarul cel vechi e bun de șters geamuri, de ațâțat focul, ba, în unele cazuri, chiar de împachetat merindea.

O coincidență fericită face ca numărul 2.000 al cotidianului nostru să apară cu o zi înainte de a împlini opt ani de la prima apariție. Parcă a fost ieri! Eram o echipă de jurnaliști copți – ca să nu zic bătrâni – condusă de Jupânul (pentru cititori, Marcel Bot), care făcea echipă cu Bogdan Barbu. Puturos fiind încă de atunci, mă extrăsesem din echipa redacțională, limitându-mă doar la a scrie editoriale și din când în când (mult mai des decât mi-aș fi dorit) o anchetă. Lângă noi erau „mânjii”, Irina Năstase, Andreea Demian, Cătălin Rișcuța, Andreea Lazăr (acum Morogan), Maria Bulz, Georgiana Giurgiu și omul care a pus poate cel mai mult suflet în acea redacție, chiar dacă nu semna niciun articol, regretatul Ionel Șuta, care făcea de toate, de la șoferie la tâmplărie și fotografie. Tinerii erau plini de dorința de afirmare, iar cei mai copți, speriați de perspectiva de a transforma săptămânalul „7 zile hunedorene” în cotidianul „Glasul Hunedoarei”. Ei știau ce înseamnă să scoți zilnic un ziar. Și mai știau că plecăm la „luptă” cu o echipă fără prea multă experiență. Dar am făcut-o! Aveam o singură apăsare. Cei mai mulți bani cu care se finanța ziarul veneau din zona politică. Și pentru a ne asigura salariile, pentru tipar, telefoane sau benzină, era nevoie de compromisuri uriașe pe care le făceam zi de zi în raport cu meseria noastră. Ni se comandau articole, ni se sugerau ținte sau din contră, eram sfătuiți să evităm unele subiecte. Am încercat să facem minimum de compromisuri, astfel că în „Glasul Hunedoarei” au apărut materiale incomode chiar și pentru partidul portocaliu, care avea pretenția că ne finanțează în acel moment de început. Avea doar pretenția, pentru că raportul susținere – compromis era net în defavoarea cotidianului. Inerent, când își bagă politica coada apar și divergențe, tensiuni, rupturi. Unii redactori au părăsit echipa, alții au venit, s-au schimbat multe în primii ani. Important a fost că „Glasul Hunedoarei” a rezistat pe piață și că noi, cei care am rămas și cei care au plecat am rămas prieteni.

Le-am promis tinerilor colegi care au pus umărul la construcția numită „Glasul Hunedoarei” că voi face orice ca să facem în județul Hunedoara un ziar independent. Un cotidian care să nu fie dirijat din cancelaria vreunui partid și care să nu depindă financiar de banul public, aruncat cum le sunt aruncate câinilor oasele. Nu aveam nicio idee cum aș putea face asta într-un județ sărac, în care presa ori era legată de vreun partid, ori nu exista. Nimeni nu investea bani în presă, dacă nu avea un interes politic. Nimeni nu investea dacă nu știa că va scoate înzecit după aceea. Era imposibil de realizat ce le promisesem eu tinerilor jurnaliști. Dar până la urmă imposibilul s-a dovedit realizabil. Minunea s-a dovedit posibilă. Și acelei minuni îi putem mulțumi că scriem pe frontispiciul ziarului cifra 2.000 și că ne permitem să refuzăm orice partid politic care solicită spațiu de campanie electorală în „foaia” noastră. Când discutând, întâmplător, cu două doamne, Alina State și Corina Oprișiu, la un ceai, într-o cafenea din Deva, am identificat posibilitatea ca firma AVIS să preia „Glasul Hunedoarei”, am crezut că visez. Era salvarea noastră morală. În primul rând morală. Firma nu avea interese politice. Patronii firmei, nici atât. „Glasul” era salvat și mai mult decât „Glasul”, meseria noastră de jurnaliști era salvată. Puteam să ne dăm jos „haina portocalie”. Puteam să facem presă pentru oameni, pentru cititori. Și asta facem de atunci! Presă pentru oameni…

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

ciocan

Sare-n ochi

În 29 iunie președintele PNL Hunedoara, omul care se vede candidat pentru Primăria municipiului de …

6 comments

  1. La mulți ani și „multă putere de muncă” (dacă ar fi să parafrazez , un vechi slogan al vechiului regim , răpus cu mai mult de sfert de veac în urmă) !
    . . . toate cele bune și la cât mai multe ediții , în care (dacă ar fi să fac un joc de cuvinte) , „să vă aud glasul pe hârtie” , atunci când citesc presa scrisă !
    încă odată , toate cele bune și numai bine !

  2. Felicitări!

  3. La căt mai multe editii Sa aveti parte numai de bine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *