Home / Editorial / Sare-n ochi
ciocan

Sare-n ochi

Sincer să fiu, nu-mi aduc foarte multe aminte din prima mea zi de școală. Am văzut doar o poză alb/negru, făcută chiar în fața intrării în clădirea care avea o ușă metalică cu geam protejat de niște gratii. Eram îmbrăcat în uniforma clasică bleumarin, cu un ghiozdan de piele maro în cârcă și chipiul de elev. Nu știu dacă am avut emoții sau nu, dar nu cred că eram prea conștient de ce mi se întâmplă. Nici dacă am dus flori învățătoarei nu-mi amintesc și nici dacă am stat în careu să ascultăm prețioasele indicații pe care ni le dădeau atunci reprezentanții unui singur partid. Probabil că moda cu florile pentru învățătoare era și atunci, dar nu-mi aduc eu aminte de ele, pentru că sigur s-a ocupat mama de protocol. Ce mai știu este că am fost puțin dezamăgit de poziționarea mea în prima bancă, lângă o fată. Băieții mi se păreau atunci mai interesanți ca parteneri de joacă. Între timp am crescut și mi-am schimbat opțiunile în acest sens. Mai țin minte, dar cred că din povești ulterioare, că au fost ceva complicații cu învățătoarea la care trebuia să ajung, părinții mei vizând o anume „tovarășă” și fiind nevoie de pile ca să fiu distribuit în clasa ei. Pe vremea aceea, era o problemă cu distribuirea pe clase, fiind foarte mulți elevi (generația decrețeilor), la Școala Generală Nr. 1 din Brad, unde am început să buchisesc cartea, erau nu mai puțin de cinci clase primare.

Emoțiile începutului de școală, chestie care se întâmplă la o vârstă mult prea fragedă ca să mai rămână amintiri spre bătrânețe, le-am retrăit, ieri, alături de fiica mea. Și cred că e mult mai emoționant ca tată, la vârsta la care conștientizezi cum trece vremea, să-ţi duci copilul de mână spre clasă, în prima zi de școală. Să-i vezi bucuria în ochi, că, în sfârșit, e suficient de mare să meargă la școală. Evident că puțini „mărunței” recunosc că sunt încă mici. Ei se văd mult mai mari decât îi vedem noi, părinții. Am pășit cu ea de mână în școală, instituție care îi va marca viitorul pentru totdeauna, nu numai în următorii 13 ani. Îmi tremura mâna de emoție și încercam să ascund acest sentiment, mai ales că în ochii ei citeam doar curiozitate și puțină nedumerire. Nu prea înțelegea de ce trebuie să iasă din clasă într-un careu în fața școlii. În scurt timp nici eu nu am mai înțeles asta, iar emoțiile atât de frumoase care mă încercau s-au estompat până când s-au transformat aproape în revoltă.

Copii din toate clasele au fost ținuți zeci de minute în picioare, să asculte discursuri. A directorului, a fost unul decent, de bun venit, care și-a găsit acolo locul. Dar au urmat personalitățile politice. Chiar dacă în calitate oficială de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar sau ai Direcției pentru Tineret, dar până la urmă tot politice. A urmat mesajul ministrului Educației, celebrul „Genunche”. Și apoi, pentru că este neapărat să fie pusă o bomboană pe coliva învățământului, doi popi au ținut să le amintească elevilor că Dumnezeu îi va ajuta în tot și în toate. Ce au făcut în acest timp elevii, cei curați, emoționați, „vedetele” începutului de an școlar? Evident că s-au plictisit. Evident că pe nimeni nu a interesat discursurile oficiale ale unor politicieni aflați acolo nu pentru a împărtăși emoții, ci pentru a bifa o prezență și un discurs. Am rămas golit total de emoție, dar îngrijorat pentru viitorul copilului meu, obligat să învețe într-un sistem de învățământ unde discursul oficial și aparențele contează mai mult decât emoția și pedagogia. E grav, dacă oamenii care au vorbit zeci de minute, plictisind elevii, nu conștientizează că puteau foarte bine să-și citească discursurile în cancelarie, lăsând emoțiile și bucuria copiilor să se reverse pe holurile școlii în locul demagogiei și falsului interes. Lăsând emoțiile părinților intacte, lăsând neatinsă de perversiunea politicii și îndoctrinării religioase, ultimul bastion al normalității, cuibul viitorului, care este școala.

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

ciocan

Sare-n ochi

Noi, românii, avem niște concepte greu de înțeles, dar care, dacă stăm să analizăm profund, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *