Home / Editorial / Sare-n ochi
ciocan-3-563x330

Sare-n ochi

„Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător!” Citatul din Caragiale este, se pare, mottoul cu care primarul interimar al Devei, Ovidiu Moș, își duce înainte mandatul vremelnic dat de Consiliul Local. În urmă cu câteva luni, contrar majorității din Consiliul Local Deva, Ovidiu Moș ajungea să ocupe scaunul de edil rămas vacant. Doi consilieri PSRO au trădat atunci, votând împotriva partidului. Cei doi, unul politician experimentat, dar se pare că nu suficient de experimentat, altul novice în ale politicii, au votat atunci, pe datorie. Așa cum cumpără drojdierii de la birtul din sat, „pe caet” până la pensie sau până vine șomajul, ori până uită creditorul de datorie. Și cum beneficiarul trădării celor doi consilieri PSRO are o incontestabilă experiență de „drojdier”, nu se grăbește să-și plătească datoria. Nu-i vorbă, că în politică e plin de trădători și de fraieri care să își închipuie că rivalii de odinioară pot să devină prieteni. În politica românească doar interesul de moment, și nimic altceva, nu guvernează relațiile interumane. Tare naivi să fi fost cei doi politicieni PSRO dacă au crezut ceva din promisiunile lui Moș. Și nu pentru că era Moș, putea să fie oricine de la PSD, că același lucru s-ar fi întâmplat, cu atât mai mult cu cât pretențiile celor doi trădători erau exagerate pentru ceea ce reprezentau ei în economia jocului din Consiliul Local.

Să pretinzi, nici mai mult nici mai puțin, decât două posturi cheie din administrația publică locală pentru un vot, demonstrează că nu ai nimic în comun cu realitatea. Mai precis, să crezi că un vot trădător îți poate aduce postul de Secretar al municipiului Deva pentru tine și altul de Director Economic al Primăriei Deva pentru o rudă apropiată, înseamnă să mai crezi că Moș Crăciun (nu Ovidiu Moș) îți poate aduce jucăriile menționate în scrisoarea către el. La vârsta și experiența politică a lui Ioan David, chiar nu-l vedeam lustruindu-și ghetele și așteptând să i le umple Moșul. Indiferent de prenumele moșului. Era evident că astfel de pretenții sunt de neîndeplinit, nici măcar în interiorul partidului, cu atât mai puțin către cineva din afară, doar pentru un vot. Ce nu a înțeles David, cu toată experiența lui politică, a fost că Moș nu a avut interese pe termen lung pentru formarea unei majorități în Consiliul Local. Singura lui miză a fost să ajungă pe scaunul, liber, de primar. Și odată ajuns acolo, știe să-și facă foarte bine cărțile, în așa fel încât să nu mai fie schimbat. Să nu uităm că Mărginean s-a chinuit mult să-l schimbe din funcția de viceprimar în mandatul său și nu a reușit. Moș este greu de clătinat, dacă s-a așezat odată pe scaun. Neavând altă miză, nu-l mai interesează voturile celor doi trădători din PSRO, ci mizează doar pe orgoliul lor de a nu se lăsa excluși din partid și schimbați din Consiliul Local. Dar asta nu mai e treaba lui Moș, ci ține strict de orgoliul celor doi. Cel de-al doilea trădător din PSRO a fost ceva mai câștigat. El a primit ceva din prețul stabilit. De fapt a primit prețul corect, valoarea reală a aportului său în desemnarea lui Ovidiu Moș ca primar interimar. Florin Mureșan a primit o „cântare” la o sindrofie organizată de municipalitate. Și cu asta poate să se declare mulțumit, pentru că cealaltă promisiune, un post de director al Casei de Cultură pentru soția sa, s-a dovedit deja a fi o pretenție mult prea mare. Soția lui Mureșan a participat la câteva concursuri pentru postul vizat și nu a reușit să treacă de ele. În aceste condiții, lucrurile în Deva rămân deocamdată neschimbate. Majoritatea din Consiliul Local nici nu mai contează, din moment ce singura miză a acestei majorități este păstrarea în funcția de primar interimar a lui Ovidiu Moș și nicidecum bunul mers al urbei. O urbe care se mișcă momentan din inerție, fără să se știe exact încotro. Cea mai proastă soluție pentru Deva este continuarea interimatului și cum guvernul nu pare că se grăbește să organizeze alegeri, singura miză pentru orașul de la poalele cetății rămâne conservarea scaunului unui edil care nu are legitimitatea votului. Indiferent de numele acestuia.

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

ciocan

Sare-n ochi

Clasa politică este în primul rând lovită de lipsă de viziune și apoi de lipsă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *