NEWS ALERT:
Home / Editorial / Sare-n ochi
ciocan-3-563x330

Sare-n ochi

Nu cred să existe în lume un popor care să se isterizeze mai repede și mai ușor decât poporul român. Orice prostie difuzată pe micile ecrane sau publicată în presa scrisă și rostogolită apoi pe Internet creează adevărate valuri de spaimă publică manifestate de la cetățeni la autorități și mai nou la comercianți. Este de ajuns o scânteie scăpărată oriunde în lume pentru ca pulberea de la București să explodeze. Dacă un musulman se aruncă în aer la Paris, toată țara ține doliu mai ceva ca francezii și plângem cu sughițuri de mila celor pe care până mai ieri îi înjuram că ne făceau țigani cerșetori. Dacă plouă puțin, urlă toată presa și se umple facebook-ul de văicăreli că vine potopul, iar dacă nu plouă ne lamentăm de mama focului că e secetă și ne topim. Iarna este catastrofală că ninge și e „România sub nămeți”, iar vara că e cald și „România se topește”. În realitate totul este o scorneală a minților prea odihnite din capitală să le creeze spaime românilor pentru că spaima implică o emoție și cel mai bine în România se vinde emoția. Fie în campaniile electorale, fie în campaniile publicitare, omul care nu este rațional acționează emoțional. Și marea masă a românilor nu au nimic în comun cu rațiunea. Deci lor li se adresează toate campaniile publicitare idioate în care ghiolbanul, țăranul pervertit sau muncitorul tâmpit sunt la loc de cinste. Poporul se recunoaște în aceste personaje și, emoțional, va cumpăra produsul.

Dar isteria ca emoție colectivă nu este valabilă doar în cazul publicității comerciale sau electorale. Isteria poate fi folosită și subversiv. Câteva posturi de televiziune au dat recent o știre că în câteva țări europene au fost găsite ouă importate din Danemarca și Olanda care erau contaminate cu Fipronil, un insecticid folosit în fermele avicole pentru exterminarea păduchilor. Chiar dacă ouăle nu proveneau din România, ci din celălalt capăt al Europei, în țara noastră s-a iscat o isterie mai puternică decât în țările afectate. În Olanda și Danemarca au fost depistate fermele care au folosit Fipronil în combaterea păduchilor și au fost retrase ouăle comercializate de acestea. În Germania au fost retrase toate loturile de ouă provenite din Olanda și Danemarca. Astea au fost măsurile luate, fără scandal în presă. Eficient și în liniște. Pentru că țările europene nu sunt sinucigașe. Își respectă și îşi protejează consumatorii, dar și firmele producătoare. În România, țară care ar fi putut crește exportul de ouă în aceste condiții, se iscă o isterie mai mare decât în țările afectate, de parcă de aici ar fi pornit infestarea ouălor cu Fipronil. Presa urlă ca din gură de șarpe despre ouă infestate cu insecticid, uitând să spună că acestea nu sunt în România sau spunând atât de încet încât telespectatorul speriat nu mai aude și acest amănunt semnificativ. Cum urechea și creierul românului sunt setate spre știri negative, ajungem la vorbele lui Caragiale: „Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă”. Și odată intrată ideea cu ouăle contaminate în capul românilor, este un singur pas să-și inducă ideea că și puii pot fi contaminați și nici carnea de pui nu mai este bună. Și așa, odată intrat la „idee”, românul nu se va mai atinge nici de ouăle autohtone, „nevinovate” și nici de pui, scăzând astfel vânzările producătorilor autohtoni și implicit economia întregii țări. Este doar un exemplu cum isteria indusă prin știri prost făcute și mizerabil prezentate poatet să frâneze un sector important al economiei românești. Cui îi folosesc aceste știri aruncate pe piață doar cu scopul de a speria populația și a deschide nișe de piață spre produse concurente?

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

ciocan

Sare-n ochi

Cine a pus mâna pe Sfânta Scriptură a PSD numită și Program de Guvernare ar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *