Home / Editorial / Sare-n ochi
ciocan-3-563x330

Sare-n ochi

Pentru că tot s-a adunat „floarea” politichiei românești la Mărășești, să comemoreze un secol de la momentul de glorie a armatei române, când în izmene și cămăși, soldații generalului Eremia Grigorescu au respins atacul trupelor germane conduse de celebrul general August von Mackensen, nu putem să nu observăm prezența la fața locului a lui Liviu Dragnea, a lui Călin Popescu Tăriceanu și a multor altor politicieni plimbăreți pe la ușa procurorilor. Observându-i acolo, în fața mausoleului în care sunt adunate rămășițele pământești ale țăranilor care timp de aproape o lună au reușit să oprească înaintarea armatei germane spre Iași, capitala temporară a ceea ce mai rămăsese din România, nu am putut să nu mă gândesc la felul în care s-au transmis „genele” acestui popor. Din păcate nu mai suntem martorii unor acte de eroism după modelul celor de acum un secol. Evident nici conjunctura nu mai este aceeași, dar eroismul se poate manifesta și în afara câmpului de bătălie sau a unui conflict armat. Am rămas însă în gene cu hoția, parandărătul și cheltuirea banului public pe lucruri fără sens. Așa cum astăzi plătim autostrăzi prost proiectate și prost executate, pe care după puțin timp le demolăm pentru a le reconstrui, în anul 1894 regele Carol I a inaugurat cu mare fast linia de fortificații a Bucureștiului, care cuprinde o centură de 18 forturi și 18 baterii dispuse circular în jurul capitalei. Multe dintre ruinele forturilor s-au păstrat până în ziua de astăzi în apropierea șoselei de centură. La vremea respectivă fortificațiile menite să apere Bucureștiul au costat 111 milioane de lei, chiar dacă inițial au fost estimate la 85 de milioane. Exact ca în cazul autostrăzilor românești, proiectul a fost realizat sub îndrumarea unui specialist străin. În primii zece ani s-au construit doar patru forturi. Apoi s-a renunțat la proiectul inițial, fiind restricții bugetare, și Parlamentul reducând serios banii alocați centurii de apărare a capitalei. Până în final proiectul deși modificat a fost finalizat și a costat mai mult decât fusese estimat.  Dar după un obicei românesc păstrat până în ziua de astăzi, când a fost nevoie să-și arate eficiența, forturile nu au fost operaționale. În momentul intrării României în război, în 1916, forturile fuseseră golite de armament și soldați pentru că nu mai erau bani. În fiecare fort încăpeau 100 de ostași, iar unitățile erau inițial prevăzute cu tunuri. Cu toate că statul roman a cheltuit o sumă colosală la vremea respectivă pe construirea sistemului de apărare, armata germană a intrat în București fără nicio opoziție, pe lângă zidurile forturilor goale și dezarmate cu bună știință și din prostie de conducătorii politici și militari ai timpului. Presa vremii nota că s-au plătit sume impresionante pentru exproprieri de terenuri în vederea construirii forturilor, și printr-o stranie coincidență acestea au fost așezate pe suprafețe aparținând unor apropiați ai clasei politice din acea perioadă sau chiar a unor parlamentari ori miniștri care au încasat sume mult peste prețul real. Tot o asemănare cu strategia de construcție de autostrăzi din România.

Sistemul de fortificații plătit dar nefolosit nu este singurul exemplu că în ceea ce privește risipirea banului public, „sângele apă nu se face”. Înzestrarea armatei române a fost la fel de deficitară și făcută doar de dragul de a se cheltui banul public. Principalii furnizori de armament și muniție ai României, după Războiul de Independență, au fost Austria și Germania, țara noastră neavând o industrie capabilă să producă singură echipamentele militare necesare unui conflict armat. Politicienii de la acea vreme, miniștrii de război și generalii au croit planuri peste planuri privind reforma și înzestrarea armatei. A crescut bugetul Apărării, ajungând la 18 procente din totalul veniturilor naționale.  Doar că planurile „înțelepților” politicieni și a „vitejilor” generali s-au bazat tot pe armamentul german și austriac. Ori România a intrat în război în 1916 tocmai împotriva principalilor săi furnizori de arme și muniții. Proști să fi fost austriecii și nemții să ne mai dea muniție pentru armele care trăgeau împotriva armatei lor! Acesta este adevăratul motiv pentru care, inclusiv la Mărășești, armata română și-a arătat vitejia atacând la baionetă. Atunci mai aveam baionete. Tare mi-e teamă că acum, Dragnea, Tăriceanu și ai lor, prezenți la Mărășești, ne vor vinde până și baionetele.

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

ciocan-3-563x330

Sare-n ochi

Dreptate au cei care spun că prea multă carte strică. Uneori și una singură este …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *