Home / Editorial / Sare-n ochi

Sare-n ochi

Fiecare român cinstit, care nu încearcă să-și ascundă veniturile de ochii fiscului, muncește jumătate de an pentru statul român. Dacă merită sau nu statul, acaparat de o clasă politică coruptă și incompetentă, efortul făcut de oamenii cinstiți, rămâne să aprecieze fiecare dintre contribuabili în momentul votului. Până atunci calculele seci arată că suntem un popor de fraieri, ținuți robi de un stat șmecher.

Un studiu realizat de Iniţiativa pentru Competitivitate a stabilit „ziua libertăţii fiscale” ca fiind în  15 iunie, pentru un angajat care câştigă salariul mediu pe economie în anul 2017. Abia începând cu data de 15 iunie salariatul mediu munceşte pentru el însuşi şi familia lui. Acest calcul a fost făcut luând în considerare și contribuţiile sociale plătite de către angajator, pentru care tot salariatul munceşte.  Conform Institutului Național de Statistică, salariul mediu brut al unui angajat român a fost de 3.288 de lei în luna mai 2017. Aferent unui astfel de salariu, angajatul plăteşte contribuţii sociale şi impozit pe venit la bugetul ţării de 981 lei şi astfel rămâne cu un salariu mediu net în mână de 2.307 lei. Foarte puțini salariați își permit să economisească ceva dintr-un asemenea venit, așa că luăm în considerare că angajatul cheltuiește într-o lună întreaga sumă. TVA-ul aferent sumei de 2.307 lei este 438 lei. Aşadar, din salarial mediu brut, salariatul plăteşte la stat 1.419 lei, adică 43 la sută din salariul mediu brut, adică 157 de zile pe an lucrate pentru stat şi restul pentru el însuşi. Cu alte cuvinte, „ziua libertăţii sale fiscale” este 6 iunie. Dacă acestor sume le adăugăm și contribuțiile sociale plătite de angajator, salariatul cinstit mai muncește încă nouă zile pentru stat, ziua în care salariul său va fi destinat propriului buzunar și familiei sale devenind 15 iunie.  În acest calcul nu au fost luate în considerare impozitul pe locuință, pe autoturism, accizele pe care le plătește cetățeanul pentru carburant, alcool sau tutun și alte asemenea taxe care ar urca „ziua libertății fiscale” spre sfârșitul lunii iunie.

Practic, fiecare român cinstit își împarte veniturile cu statul. Ce face statul cu acești bani?  Plătește ajutoare sociale, adevărate pomeni electorale, pentru cetățenii care nu muncesc și astfel nu contribuie cu nimic la veniturile publice, dar constituie o masă de manevră foarte eficientă la alegeri. În al doilea rând, din munca pe jumătate de an a cetățeanului cinstit, statul alocă bani discreționar, pentru comunitățile conduse de primari cu aceeași culoare politică ca a guvernanților. O mare parte dintre acești bani se întorc către clasa politică sub formă de parandărăt. Dacă mai rămâne ceva, statul român alocă la apărare, sănătate, învățământ și cultură. Ar fi interesant de studiat câte luni trebuie să muncească un român cu salariu mediu ca să susțină sănătatea, învățământul și cultura din România. Eventual și investițiile și cât muncește ca să-i țină în spate pe puturoșii care formează masa de manevră electorală.

 

 

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

ciocan

Sare-n ochi

Am șezut ieri și m-am gândit ce o fi mai important pentru oameni: Ziua Sfântului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *