Sare-n ochi

Este unanim acceptat faptul că Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul sunt regiuni mult mai dezvoltate și mai civilizate decât restul României. Poate o excepție face Bucovina, aflată la rândul ei sub administrație imperială. Până în 1711, zonele extracarpatice aflate acum pe teritoriul României, atunci cunoscute ca Moldova și Valahia (Ungro-Vlahia sau Țara Românească), nu aveau un sistem de legi scrise, o justiție independentă de instituția Domniei, „dreptatea” sau justiția fiind un termen extrem de vag și constituit exclusiv din voința Domnitorului sau, după caz, a marilor boieri. Practic, nu existau drepturi, libertăți și obligații statutate prin legi scrise, nu exista o ordine publică și cu greu poate să se vorbească despre un stat în accepțiunea modernă. În schimb, în zona intracarpatică aflată sub administrația maghiară la început, apoi sub conducerea unor principi de origine maghiară, s-a pus ordine în viața socială prin legi clare, codificate și sistematizate pe zone de interes. Exista o legislație civilă, una penală, existau legi comerciale și chiar bancare. Instituțiile statului, extrem de bine dezvoltate, funcționau, iar cetățenii, fie ei iobagi ori nobili, se bucurau în egală măsură de libertăți, drepturi și obligații. În Principatul Transilvaniei existau „scaune” de judecată. După 1711 în Moldova și Valahia se instaurează domniile fanariote. Fanarioții, greci de origine, cu mare influență la Înalta Poartă, dar și cu o vastă experiență administrativă, sunt cei care elaborează primele legi scrise în cele două țări române. Pun ordine în sistemul legislativ, înființează instituții de drept și curți de judecată. Practic, creează un sistem de drept, incipient, în Moldova și Valahia.  Pe nedrept, fanarioții sunt priviți cu ură de românii care au învățat doar istoria oficială, având o imagine chiar mai rea decât a ungurilor din Transilvania. Cu toate că aceștia au încercat modernizarea celor două țări românești în ciuda opoziției marilor boieri pământeni. Constantin Mavrocordat a abolit iobăgia în 1746 în Muntenia și în 1749 în Moldova. Alexandru Ipsilanti a încercat să reformeze legislația și să introducă salarizarea funcționarilor publici, într-un efort de stopare a folosirii din fondurile publice a unor sume exagerate pentru întreținerea administratorilor – greci sau pământeni – în condițiile în care, în acea perioadă, se ajunsese să fie mai profitabil să deții o funcție oarecare, decât să ai moșii. De asemenea, introducerea codului de legi relativ modern al lui Ipsilanti, „Pravilniceasca condică”, a fost primită cu rezistență îndârjită de boieri. Încercările de reformă ale domnitorilor se loveau de cele mai multe ori de conservatorismul boierilor din Divan. Documentele timpului arată că în jur de 80% dintre cei care ocupau un loc în Divan erau membri ai familiilor vechi boierești românești. Boierii locali încercau să păstreze neschimbate orânduielile economice și sociale vechi, care le erau favorabile, împotrivindu-se unor reforme precum cea a lui Alexandru Ipsilanti, făcând în plus presiuni pentru diferite scutiri de taxe și impozite. Cu alte cuvinte, cam ceea ce se întâmplă și acum în Parlament, doar că rolul marilor boieri a fost luat de „baronii locali”, îmbogățiți din afaceri cu statul sau jefuirea banului public.

Cu ce au „greșit” ungurii, sașii și fanarioții în fața poporului român, de sunt atât de blamați în istorie și de-a dreptul urâți și în zi de azi? Poate doar cu faptul că au încercat să reglementeze viața socială prin legi. Că au încercat să pună ordine într-o țară guvernată de bunul plac al unor domnitori, la mâna hoților la drumul mare și a unor boieri pe care nu-i interesa decât propriul interes. De ce Mihai Viteazul, un aventurier care în loc să-și plătească datoriile a preferat să-și ucidă creditorii și care a făcut românii robi, legând iobagii de glie doar ca să-și împlinească „pohta ce a pohtit”, este un model și mare erou în istoria românească, în timp ce Constantin Mavrocordat, care a tipărit cărți în limba română, a reformat sistemul de învățământ, a abolit iobăgia, este tratat ca un dușman „fanariot”. Același tratament nedrept îl au și principii Transilvaniei, de origine maghiară.

Mai nou, pe rețelele de socializare apar tot mai multe voci antieuropene. Ce-i deranjează pe românii „verzi” când se raportează la structurile Uniunii Europene? Faptul că Parlamentul European în special și UE în ansamblul său ne impun reguli. Încearcă să facă puțină ordine în haosul legislativ și administrativ din România. „Ce mai vor și europenii cu legile lor?!” sau „Să ne mai lase în pace UE, că nu face altceva decât să profite de pe urma noastră” sunt principalele argumente cu care românii se opun apartenenței țării noastre la lumea civilizată. Adică exact logica pentru care îi urâm pe maghiari, pe sași și pe fanarioți. Nu ne place să respectăm reguli, să ni se impună reguli, să fim obligați să ne raportăm la sisteme legislative coerente și logice. Cei care încearcă să facă ordine în haosul generalizat numit România ne sunt dușmani. Prieteni: doar șmecherii, hoții și „băieții care se descurcă”.