glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Scrisoare deschisă

Doamnei deputat în Parlamentul României, Natalia Intotero

Permiteți-mi, stimată doamnă deputat, să las la o parte formulele protocolare, deoarece ne cunoaștem de mult prea multă vreme pentru a ne mai ascunde în spatele unor politețuri ieftine.

 

Așadar: Dragă Natalia,

Constat că ai învățat bine lecția predată de oamenii care se ocupă cu comunicarea la PSD. Doar că, din partea ta, argumentele par și mai false decât atunci când sunt rostite de Dragnea sau Grindeanu. Pentru că, oricât încerci să te ascunzi după masca pesedistului fanatic, te cunosc prea bine ca să-mi dau seama că un om ca tine nu poate să nu vibreze la unison cu România, cu oamenii de bună credință, cu sutele de mii de tineri, de vârsta ta, care ies în stradă, civilizat, și încearcă, în ultimul moment, să smulgă țara asta, a noastră, din ghearele șefului tău de partid, Dragnea.

 

Natalia, PSD seamănă în acest moment cu Partidul Nazist din Germania, ai cărui lideri încă găseau argumente pentru faptele lor, în ultimele zile de război, când totul în jurul lor se prăbușea. A venit momentul să redevii tânără, credincioasă, apropiată de oameni și mai ales de românii pe care știu cât îi iubești. A venit momentul când trebuie să conștientizezi că partidul pe care îl reprezinți nu te mai reprezintă el pe tine. Și nu are cum să te mai reprezinte Dragnea și ceilalți penali din PSD pentru că:

 

Ai fost secretar de stat în Ministerul de Externe. Ai fost „legătura” țării cu diaspora. Ai cunoscut oamenii care, departe de casă, de familiile lor, trudeau printre străini pentru o bucată de pâine mai mare, mai albă și mai moale. Ai cunoscut dramele românilor dezrădăcinați. Știi foarte bine de ce acei oameni nu susțin PSD, de ce în lumea mare românii ies acum în stradă alături de frații lor de acasă. Sunt convins că ai vorbit cu acești oameni, că i-ai înțeles și că ai simțit alături de ei, drama românului alungat din „cuibul” său de sărăcie, șomaj, corupție și lipsa unor repere morale. Lucrurile în România au ajuns la un punct critic. Și tu ai de ales, între acei oameni care se duc osteniți noaptea la culcare sărutând tricolorul înainte să adoarmă, doar ca să-și aline dorul de țară și familie și Liviu Dragnea, un „baron” local, un dictator odios, care aruncă totul în aer pentru un orgoliu mărunt, distruge inclusiv partidul vostru, PSD. Dar mai mult decât alți parlamentari hunedoreni, tu știi cel mai bine ce înseamnă parteneriatele strategice ale României, care este câștigul enorm al apartenenței la lumea occidentală și cu ce eforturi diplomatice am fost acceptați în UE și NATO. Iar acum partenerii noștri strategici se uită cu îngrijorare la noi. Și nu din cauza tinerilor care se opun „anexării” justiției la PSD, ci din cauza încercărilor disperate ale lui Dragnea de a distruge lupta anticorupție.

 

Natalia nu au cum să te reprezinte faptele lui Dragnea, pentru că pe el nu-l mai interesează România. Scopul lui în acest moment este să scape de pușcărie și să-i scape și pe ceilalți „penali” din toată clasa politică din ghearele justiției. Te cunosc de prea multă vreme, Natalia, ca să nu știu că tu nu ai aceste „idealuri”. Ești prea tânără ca să te afunzi în mocirla în care vă târăște Dragnea. Susținând „lovitura” lui Dragnea, riști să-ți termini, mult prea repede, cariera politică. Să te oprești de pe un drum pe care ai plecat frumos, pe care ai urcat prin muncă și cu bună credință. Riști să dezamăgești acei oameni frumoși care au crezut în tine. Merită oare Dragnea un asemenea sacrificiu din partea ta? Dar, mai cu seamă, întreabă-te sincer, și încearcă să răspunzi cinstit! Merită oamenii care te-au votat să-i reprezinți în Parlament, oamenii cinstiți, oamenii care cred în tine, să le înșeli așteptările susținând o gașcă de infractori dovediți sau cercetați penal, îmbogățiți pe spatele și munca românilor de bună credință?

 

Natalia,  ești o femeie credincioasă! În fața lui Dumnezeu toți suntem egali. În fața legii ar trebui să fim la fel. Dar Dragnea se vrea un altfel de Dumnezeu, un Dumnezeu care să încline talerele balanței justiției după bunul său plac. Când Preafericitul Patriarh însuși se alătură „străzii”, când Biserica Ortodoxă susține românii cinstiți, tineri și frumoși, tu nu poți să fii de partea întunecată a politicii. Nu poți să crezi în Dumnezeu, dar să susții „răul”. Iar „părintele” Bisericii Ortodoxe Române a definit faptele lui Dragnea ca fiind rele.

 

Nu în ultimul rând. Natalia, generația ta e în stradă! Generația ta gândește altfel, vrea o Românie curată, o Românie dreaptă, o Românie a valorilor, nu a baronilor. Vino alături de generația ta! Încercați, voi tinerii din PSD, să fiți altfel. Încercați să vă apropiați cu adevărat de oameni, să simțiți ca ei, să gândiți ca ei. Încercați nu să-i cumpărați cu câțiva lei la salariu sau la pensie, ci să le oferiți un viitor. Să le dați șansa să își câștige ei, înzecit sau însutit, din muncă cinstită, venituri decente.

 

Ești mult prea tânără, Natalia, ca să te îngropi alături de Dragnea în cimitirul fără cruci, fără Dumnezeu și fără onoare al politicii românești. Treci de partea bună, de partea oamenilor, de partea luminoasă a politicii!

 

Ștefan Ciocan

Loading...
Tags

6 Comments

  1. D le Ciocan, cind te aud cu citiva lei la salariu si la pensie, s a marit salariul minim cu aproape 40% se va mari punctul de pensie, dar la salariul tau nu ai cum sa simti lucrurile astea,
    Nu ai deloc dreptate , este un guvern rezultat in urma alegerilor ,eu nu vreu sa ne conduca tot felul de venetici veniti de aiurea.De ce nu s au mobilizat la alegeri sa cistige si atunci nu mai comentam nimica

Vezi și

Close