glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Una dintre temele abordate în această campanie electorală de aproape toate partidele este legată de neimplicarea tinerilor în politică și dezinteresul acestora față de „viitorul” lor. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Nu tinerii sunt dezinteresați de politică, ci partidele nu știu cum să se apropie de o generație care nu cere nimic material. O generație care nu votează pentru o pungă de zahăr, o găleată de plastic sau doi mici și o bere. O generație absolut normală, care nu acceptă să piardă timpul ascultând vorbe goale, promisiuni deșarte și discursuri demagogice. De fiecare dată când vine vorba despre ei, funcționează acel clișeu absolut fals: „pe tineri nu-i interesează”.  Ba da! Pe tineri îi înteresează, chiar mai mult decât pe celelalte categorii de vârstă. Dar tinerii refuză să aleagă răul cel mai mic. Pe ei îi interesează proiectele, nu discursurile, îi interesează lucrurile concrete, palpabile, dar nu mita electorală.Tinerii au fost văzuți la fel de neinteresați de politică și acum 27 de ani, și acum 20 de ani. Cu toate astea, dictatura comunistă a fost dată jos de tinerii din Timișoara, Cluj, Sibiu, București și, de ce nu, Hunedoara, care și-au pus viața mai presus de un ideal. Tinerii au cântat și au protestat în Piața Universității, preferând să cunoască bâtele minierilor, decât neocomunismul lui Ion Iliescu. Și la ce le-a folosit? Visele lor au fost spulberate în acel 20 mai 1990, de către o generație „matură”. Îmbătrânită, nu în experiență, ci în doctrina comunistă, spălați pe creiere de către un sistem de propagandă, care se perpetuează până în ziua de astăzi. Eu înțeleg dezamăgirea tinerilor de atunci, care au fost obligați să trăiască – care nu au plecat din țară – într-o Românie altfel de cum au vrut-o ei. Și, cu toate astea, o altă generație de tineri a ieșit în stradă, într-o noapte plină de speranță a anului 1996. Emil Constantinescu devenea Președintele României. Cu câtă speranță au primit tinerii această schimbare. Constantinescu era „emanația” lor, a celor din Piața Universității, așa cum Iliescu a fost a loviturii de stat care l-a dat jos pe Ceaușescu. Doar că Emil Constantinescu s-a declarat învins de sistem. Care sistem? Cine este sistemul? De ce nu sunt tinerii sistemul? Nimeni nu le-a răspuns celor care priveau triști, cum omul pe care îl credeau providențial se retrage, lăsând calea liberă unei confruntări electorale între Iliescu și Vadim. Și o altă generație de tineri se retrăgea, resemnată undeva  în „umbra tavernelor” sau în ceața lăsată de țigările cu marijuana.

Dar tinerii sunt inepuizabili. Tinerii renasc din propriul ideal, ca pasărea Phoenix din propria-i cenușă. Pentru că spiritul tânăr îndeamnă la luptă nu la resemnare, la acțiune nu la pasivitate, la revoltă nu la resemnare. Au venit alte alegeri, au venit cozile interminabile din campusurile universitare, mobilizarea fantastică din al doilea tur și coruptul, cripto-comunistul Adrian Năstase, era învins de Traian Băsescu. Speranțe! Multe speranțe! Dar vocea tinerilor s-a stins din nou. Poate doar niște cărători de genți sau șmecheri s-au văzut cocoțați pe funcții mult mai importante decât capacitatea lor intelectuală. Tinerii s-au trezit reprezentați în Parlamentul European de fiina președintelui Băsescu și prin Parlament de câțiva imberbi, numai buni de „înșurubat” în „mașina de vot”. Din nou, tinerii s-au simțit înșelați. O altă generație scârbită s-a retras din politică.

Și a venit momentul 2014! Tinerii au ieșit în stradă, pentru că un drept elementar, dreptul la vot a fost încălcat de Ponta. Tinerii nu au avut, din nou, încredere în comuniști. Tinerii și-au vrut România înapoi. Au primit-o oare?  Eu cred că nu! Chiar dacă după tragedia de la „Colectiv” au ieșit din nou în stradă și au îndepărtat cel mai corupt Guvern pe care l-a avut vreodată România. Să nu uităm că Executivul pe care și-l dorea președintele Johannis a fost pus de tineri. Că Dacian Cioloș a fost premierul dorit de tineri. Și, atunci, de ce nu își apără tinerii premierul? Cine află răspunsul la această întrebare poate, cu adevărat, să vorbească despre reforma clasei politice!

Back to top button