glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Dintr-un anumit punct de vedere, cinic sau realist, consideraţi-l cum vreţi, istoria omenirii – indiferent că o numim aşa, pur şi simplu, ori că o botezăm mult mai pretenţios, „Istorie” – nu este altceva decât o repetarea la scară a unor conflicte între indivizi, escaladate ulterior la nivelul conflictelor între triburi, între naţiuni, între alianţe de naţiuni; între grupuri etnice mult prea deosebite în majoritatea privinţelor; între adepţii unor religii combatante; între nomazi şi sedentari, între păstori şi agricultori; între doctrine populiste şi elitiste; sau, la limita arătată de Swift, între cei care sparg oul la capătul rotund şi cei care îl sparg la capătul ascuţit. Fie ne luăm după Biblie şi spunem: Cain l-a omorât pe Abel, fie dăm crezare antropologilor care au descoperit că primele specii pre-umane practicau frecvent canibalismul, evoluţia omului implică o competitivitate care merge până la eliminarea fizică a indivizilor sau a grupurilor rivale. Naziştii i-au exterminat în masă pe evrei în timpul celui de-al doilea război mondial, comuniştii ruşi şi-au eliminat la propriu opozanţii politici timp de trei sferturi de secol, Noii Turci au practicat genocidul pe armeni acum un veac, Inchiziţia şi-a creat o tristă reputaţie pe seama ereticilor într-o perioadă de timp ceva mai lungă, conchistadorii au convertit la creştinism prin metode proprii băştinaşii celor două Americi, musulmanii nu s-au lăsat cu nimic mai prejos şi au adus la Islam într-un timp record Orientul Apropiat, întreg nordul Africii inclusiv până în zona Centrală, parte din nordul peninsulei indiene, plus ici şi acolo – inclusiv în Europa – indivizi, populaţii şi chiar ţări întregi. Istoria omenirii este istoria unor conflicte: majore, insignifiante, globale, individuale – dar conflicte. Motive care acum ni se par ridicole au contat acum câteva sute de ani mai mult decât vieţile a milioane de oameni. Ceea ce ni se pare esenţial acum (politic, economic, etnic, religios, social) va arăta – poate, dar eu cred că aproape sigur – peste câteva veacuri lipsit de sens, de-a dreptul de neînţeles pentru oamenii de atunci.

Suntem în secolul 21 şi iată că nu am ajuns încă la acea civilizaţie idilică, fără conflicte, visată încă de antici, a cărei idee de existenţă a supravieţuit şi în epocile Evului Mediu, a Renaşterii şi a Revoluţiilor de tot felul până în epoca modernă. Din păcate, parcă o dată cu contemporaneitatea ne îndepărtăm din ce în ce mai mult şi de speranţa de a ajunge la adevărata civilizaţie umană. Nu numai că vechile conflicte nu s-au închis, dar apar permanent altele noi. Uniunea Europeană, mecanismul suprastatal care s-a vrut o construcţie a „păcii europene”, se dovedeşte a fi un gigant cu picioare nici măcar de lut, ci de carton, subminată din interior de mişcări de dreapta, de stânga, naţionaliste, separatiste, la care se adaugă deloc de neglijata ameninţare teroristă musulmană. În condiţiile actuale chiar este lipsit de logică să mai sperăm într-o viitoare Utopie a lipsei de conflicte. Nu de alta, dar – cum arătam la început – nici istoria omenirii nu ne oferă deloc precedente optimiste.

Tags

Vezi și

Close