NEWS ALERT:
Home / Actualitate / Salarii renegociate la Mintia
1 MINTIA BUN

Salarii renegociate la Mintia

Comisia promisă de ministrul Energiei, Toma Petcu, pentru reanalizarea modificărilor salariale din cadrul CEH s-a întâlnit vineri, la Termocentrala Mintia, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi a stabilit o serie de modificări referitoare la salarii.2 medalion-Cristian-Istoc-1106

„Tot Consiliul de Administraţie a fost vineri la Mintia, unde a venit şi domnul secretar de stat Doru Vişan. Noi, per ansamblu, ne putem declara mulţumiţi de rezultatul discuţiilor. Măsurile aplicate pe mandatul domnului Melczer, de exemplu, au vizat majorarea salariilor de la 1.400 la 1.600 de lei, dar cei care aveau 1.600 de lei erau nedreptăţiţi, pentru că rămăseseră la acelaşi nivel. Am convenit ca aceste corecţii pozitive să vizeze salariile mici, de până la 2.500 de lei. Cei care au salarii mici, de 1.400 –1.600, primesc majorări mai consistente, iar aceste majorări se diminuează pe măsură ce vorbim de salarii un pic mai mari astfel încât ajung să fie de numai vreo 10 lei pentru salariaţii care au deja retribuţii lunare de 2.500 de lei. Nu se majorează toate salariile, ci doar salariile cazurilor în care am reuşit să demonstrăm că e vorba de inechităţi clare”, declară liderul Sindicatului „Solidaritatea”, Cristian Iştoc (medalion).

Salariile maiştrilor, problemă încă neclarificată

Cu trei săptămâni în urmă, liderul sindical atrăgea atenţia asupra faptului că, de la începutul anului şi până la acea dată, retribuţiile a 1.695 de angajaţi ai CEH au fost majorate, spunând că, în 699 de cazuri a fost vorba de creşteri generate de modificarea salariului minim pe economie, „în restul cazurilor, 996 la număr, fiind vorba, în principal de majorări de salarii ale şefilor şi ale unor lideri de sindicat”. „Majorările pe care le-am acuzat de lipsă de transparenţă fac obiectul unor verificări ale Corpului de Control. Ni s-a comunicat că aceste verificări nu sunt încă finalizate. Una peste alta, ne bucurăm că am ajuns la un rezultat, fie el şi parţial. În urma discuţiilor de vineri, nu se depăşeşte bugetul de salarii, ci are loc o reaşezare a retribuţiilor pe criterii mai corecte, credem noi”, a adăugat ieri Iştoc. Acesta a adăugat că, tot vineri, s-a decis şi diminuarea retribuţiei directorului general Viorel Stancu, de la 18.000 de lei (cât îi stabilise Consiliul de Administraţie în mai, la scurt timp după numire) la 14.000 de lei.

Ex-directori reveniţi la conducere

Consiliul de Administraţie al CEH a decis o nouă formă de organizare a echipei manageriale, decizie care a intrat în vigoare săptămâna trecută. Faţă de vechea variantă, a unui manager general secondat de doi directori adjuncţi (unul pe minerit, altul pe energie), apare un post de conducere în plus, cel de director tehnic. Acest post nu este, deocamdată, ocupat. Pe postul de director al direcţiei de minerit a fost numit Cosmin Chiuzan (fost director general al CEH, anul trecut), iar şef al direcţiei pentru energie a devenit Aurel Niculescu (fost director general al CEH în 2014).

Despre Ciprian IANCU

Citește și

Secund secund Casa de cultura din Hunedoara

Casa de Cultură produce un paradox administrativ

Ca să-şi primească înapoi Casa de Cultură, Consiliul Local Hunedoara trebuie să revoce o hotărâre …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *