NEWS ALERT:
Home / Actualitate / „Să mă ierţi şi să mă iubeşti, că de dreapta suntem amândoi”. Liberalii şi democrat-liberalii hunedoreni s-au unit în cuget şi-n simţiri
„Să mă ierţi şi să mă iubeşti

„Să mă ierţi şi să mă iubeşti, că de dreapta suntem amândoi”. Liberalii şi democrat-liberalii hunedoreni s-au unit în cuget şi-n simţiri

Încurcate sunt căile politicii româneşti. O scenă demnă de operele lui Caragiale s-a derulat ieri la sediul PNL Deva. După şapte ani de rivalitate politică, atacuri şi „bălăcăreli”, liderii judeţeni ai PNL şi PDL au anunţat marea fuziune a celor două formaţiuni politice. Cele două partide îşi unesc forţele pentru a crea la nivel naţional şi în judeţ o formaţiune politică puternică de centru-dreapta.

Liberalii şi democrat-liberalii hunedoreni se pregătesc de marea fuziune. Deocamdată nu se ştie cine pe cine va absorbi şi cum se va intitula noul partid de dreapta care se va forma după unirea celor două formaţiuni politice. Cei doi lideri judeţeni, liberalul Mircea Moloţ şi democrat-liberalul Dorin Gligor, au avut ieri o primă rundă de discuţii, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă loc analize şi pregătiri pentru unificarea celor două forţe politice. Cert e că, de acum, membrii celor două formaţiuni vor acţiona ca şi cum ar face parte din acelaşi partid.

„Fuzionăm, nu facem alianţă”

Palma electoratului peste obrazul partidelor de dreapta i-a adus la aceeaşi masă pe liderii principalelor formaţiuni politice. Despre unificarea dreptei discută momentan PDL şi PNL, dar nu este exclus ca şi alte formaţiuni de dreapta să li se alăture. De ce fuziune şi nu alianţă? O întrebare firească în contextul în care PNL a rămas singurul partid istoric pe eşichierul politic, iar PDL are o experienţă de un deceniu de a conduce ţara. Răspunsul este cât se poate de firesc: Pentru că alianţele nu au rezistat. „Nu facem această fuziune ca o alternativă la ceva. Nu mai repetăm greşeala USL. Ideea de a se construi un partid puternic de centru dreapta este acceptată de ambele formaţiuni politice, iar obiectivul nostru se va materializa în 2015 când vom avea un preşedinte de dreapta şi să conducem România cu un partid puternic de dreapta”, a motivat preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Moloţ.

Organizare pe repede înainte

După discuţia informală de ieri, urmează ca ambele formaţiuni politice să aprobe în forul de conducere unificarea, iar apoi să-şi desemneze doi reprezentanţi în Comisia Tehnică care să analizeze cea mai bună formulă de colaborare în organizaţiile locale. „Noi am realizat la nivel judeţean ce s-a făcut miercuri la nivel naţional. Comisia tehnică la nivel naţional funcţionează tot de miercuri. Şi la noi va funcţiona. Voinţa este reciprocă de a fuziona pentru a crea un partid de dreapta”, a spus şeful democrat-liberalilor hunedoreni, Dorin Gligor.

 „Victor Ponta este mai periculos decât Băsescu şi Năstase. Social-democraţii au în program doar sus sau jos. Noi nu vrem să guvernăm aşa. Vrem să ducem în sus nivelul de trai al românilor” – preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Moloţ.

 „Dorim o construcţie sănătoasă care să fie un soport real şi predictibil pentru un program de guvernare. Construcţia acestui program coerent va fi cheia partidului care se va forma. Obiectivul e major. România are nevoie de echilibru în spectrul politic după polarizarea din ultima perioadă” – preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor.

 „Am încercat să promovăm măsuri de dreapta în USL, dar nu se pot crea programe economice dacă bagi mâna în sacul aproape gol cum e bugetul ţări şi împrăştii banii. Principala problemă a românilor este lipa locurilor de muncă. Avem nevoie de măsuri de dreapta pentru crearea acestora. Românii trebuie să pună pe masă o pâine muncită, nu o pâine asistată social” – Carmen Hărău, deputat PNL.

Se conturează noi majorităţi în legislativele locale şi în CJ

Decizia de unificare a celor două partide va implica şi creionarea unor noi majorităţi în consiliile locale şi în legislativul judeţean. „Logic şi normal e să schimbăm vicepreşedintele şi viceprimarii. Avem majoritate lejeră în Consiliul Judeţean. Comisia Tehnică va analiza fiecare localitate în parte şi acolo unde se poate vom face noi majorităţi. Vom schimba şi vicepreşedintele PSD la Consiliul Judeţean, dar încă este prematur să spunem cine îi va lua locul”, a precizat Mircea Moloţ. Şeful liberalilor hunedoreni a mai precizat şi că orice colaborare cu PSD va înceta.

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

Masina de gunoi 0093

Incompetență sau strategii mafiote… Cum a rămas Deva fără acțiuni la Salubritate SA?!

Administrația publică din Deva a pierdut 15 la sută din acțiunile firmei Salubritate S.A. Deva, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *