glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

S-a deschis Şcoala de dresaj canin la Deva. Proprietarii de câini pot opta pentru “educarea” patrupedului de către instructori specializaţi

AIKIDOG este cea mai nouă şcoală de dresaj canin din România şi, de altfel, singura din judeţul Hunedoara. Aceasta a fost inaugurată la sfârşitul săptămânii trecute, în oraşul de la poalele cetăţii.

Situată în Piaţa Unirii, pe un teren privat, şcoala de dresaj canin se adresează tuturor proprietarilor de câini, atât celor care participă la diferite competiţii, cât şi celor care doresc doar să aibă un patruped educat. Terenul este amenajat, în special, pentru două tipuri de sporturi canine: agility şi dog dance. Agility presupune că patrupedul va fi condus de către stăpân sau instructor pe un traseu cu obstacole, specific, pe care trebuie să le parcurgă contra cronometru. Timpul de parcurgere, ordinea obstacolelor şi viteza câinelui sunt decise de către instructorul de dresaj”, afirmă Helga Landt, instructor de dresaj canin.

Şi câinii dansează

Tot aici, iubitorii de câini îşi vor putea învăţa patrupedele să danseze. Şi asta deoarece, în următoarea perioadă, în cadrul şcolii de dresaj canin se va face şi dog dancing. Acesta este un sport care combină dresajul cu dansul, cu scopul de a prezenta într-un mod avantajos frumuseţea şi inteligenţa câinelui.

Pe terenul de dresaj al Clubului Fidelius CDC, proprietarii de câini de companie vor putea să-şi plimbe patrupedele, fără a beneficia şi de dresaj, dar în afara orelor de antrenament. Cei care doresc să-şi “educe” câinii pot opta pentru un abonament de șase luni la şcoala de dresaj.

Garantăm că patrupedul îşi va lua cu brio examenul de câine de companie” , Helga Landt, instructor dresaj canin.

150 de lei este costul lunar al unui abonament pentru dresaj