glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateÎnvățământ

Rezultate un pic mai bune la Bacalaureat. Aproximativ 70 la sută dintre candidați au promovat examenele

Primele rezultate la examenul de maturitate din acest an au fost afișate ieri, în jurul prânzului. Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, rata de promovabilitate este de 69,79 la sută, cu peste trei procente în plus față de anul trecut.

Rezultatele primei sesiuni a Bacalaureatului din acest an arată că absolvenții de liceu din județ au învățat din greșelile colegilor lor din anii trecuți și au început să trateze cu seriozitate examenul, motiv pentru care procentul de promovabilitate a crescut simțitor. În perioada 26-30 iunie 2017, în nouă centre de examen din județul Hunedoara s-au desfășurat probele scrise ale examenului de maturitate. Potrivit raportului întocmit de IȘJ Hunedoara, la Bacalaureat s-au înscris 2.961 de candidaţi, din care 2.817 au fost prezenți. „Dintre cei care au susținut probele, 1.966 au reușit să obțină medii peste 6, procentul de promovabilitate fiind de 69, 79 la sută, în creștere față de procentul obținut în sesiunea  iunie-iulie 2016 (66,32 la sută). Conducerea inspectoratului adresează felicitări tuturor candidaţilor care au promovat examenul de Bacalaureat, transmițându-le succes şi realizări în viitor, atât în parcursul lor educaţional şi profesional, cât şi în viitoarea lor evoluţie socială. Precizăm că o prioritate a IȘJ şi a unităţilor de învăţământ este optimizarea rezultatelor obţinute de elevi la examenele naţionale și după afişarea rezultatelor finale, în data de 10 iulie 2017, la nivelul IȘJ Hunedoara, se va realiza o analiză exhaustivă a rezultatelor examenului, pe baza căreia se va realiza un plan de măsuri pentru sprijinirea absolvenţilor care nu au promovat, având în vedere orizontul de timp până la proxima sesiune a examenului de bacalaureat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IȘJ Hunedoara, Claudia Anca.

Două medii de 10

Două absolvente de liceu din județ au reușit să obțină 10 pe linie la toate probele. Este vorba despre Iulia Bocaniciu, de la Colegiul Național „Decebal” Deva și Paula-Roxana Popa, de la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie. Totodată, unitatea de învățământ din județul Hunedoara, care, pentru al treilea an consecutiv, are o promovabilitate de sută la sută este Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” Prislop. La polul opus, cea mai mică rată de promovabilitate s-a înregistrat la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva (6,45 la sută).

Trei eliminați și peste 150 de absenți

Bacalaureatul din acest an nu a fost lipsit de incidente. Trei absolvenți de liceu au fost prinși de către profesorii supraveghetori încercând să fraudeze examenul și au fost eliminați. Respectivii elevi nu vor mai putea susține examenul de maturitate decât peste două sesiuni. În plus, 156 de absolvenţi de liceu nu s-au prezentat la testări, fiind declaraţi automat respinşi.

Topul celor mai bune licee, în funcție de promovabilitate:

  1. Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” Prislop – 100%
  2. Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani – 98,67%
  3. Colegiul Național „Decebal” Deva – 97,88%
  4. Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva – 90,16%
  5. Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni – 88%

24 este locul pe care îl ocupă județul Hunedoara în topul naţional, ca rată de promovare a examenului de Bacalaureat, după primele rezultate la examen.

Loading...
Tags