glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Rezultate notabile pentru karateka de la Ronin şi Budo Kurai Samurai la zonalul de calificare (FOTO)

Peste 200 de sportivi legitimaţi la 16 cluburi din Ardeal s-au întrecut sâmbătă şi duminică în Sala Sporturilor din Deva în cadrul turneului zonal de calificare la Campionatul Naţional de Karate Tradiţional – Fudokan. A fost un record de participare pentru această competiţie, organizată de ACS Ronin Deva în colaborare cu Federaţia Română de Karate Tradiţional, sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului.

 

Au fost competiţii la nivel de copii, juniori, cadeţi şi seniori, fiind prezenţi în concurs inclusiv campioni mondiali şi europeni, componenţi ai loturilor naţionale ale României. Trebuie menţionate eforturile organizatorice depuse de preşedintele clubului gazdă, Mircea Popa – el însuşi campion mondial şi desemnat recent pe locul al doilea în clasamentul sportivilor hunedoreni la discipline neolimpice pe anul 2017.

 

Calificări la fazele finale ale Campionatului Naţional

 

Între participanţi au fost prezenţi şi sportivii legitimaţi la două cluburi din judeţul Hunedoara, ACS Ronin Deva – antrenor Mircea Popa şi Budo Kurai Samurai Hunedoara – antrenori Crina Simo şi Ianoş Simo. Înainte de a-i menţiona pe cei care au obţinut calificarea la etapa finală a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional – Fudokan, să spunem că aceasta va fi organizată la Iaşi pentru competiţia copiilor şi la Galaţi pentru concursurile de la  juniori, cadeţi şi seniori.

Paul Togănel, de la Ronin Deva, a urcat de două ori pe podiumul de premiere, pe locul 2 la kumite kogo şi pe locul 3 la kumite, tot de două ori fiind premiată şi colega lui de club Diana Bretotean, ocupanta locurilor 3 atât la kumite cât şi la fuguko, ambii în întrecerile seniorilor. Foarte tânăra Rebeca Cismaşiu, tot de la Ronin Deva, a obţinut şi ea calificarea la faza finală a Campionatului Naţional pentru copii de la Iaşi în urma unor evoluţii notabile.

Cu un lot numeros alcătuit din mulţi tineri talentaţi şi de perspectivă s-a prezentat la competiţia de la Deva şi clubul Budo Kurai Samurai din Hunedoara, iar rezultatele obţinute de aceştia au fost cât se poate de meritorii. Sabina Fedorciuc şi Darius Fedorciuc au câştigat primul loc la embu mixt copii I, iar Sabina a terminat locul 2 la kata individual la fete, ca şi Darius în întrecerea băieţilor. Tot pe treapta a doua a podiumului în probe individuale de la diverse categorii de vârstă au mai urcat Alexia Munteanu, Karen Chiracoşean şi Daria Pascu la fete şi Andrei Tar, Adrian Tar, Victor Iancu şi Bogdan Iacob la băieţi.

Budo Kurai Samurai Hunedoara a obţinut dealtfel şi cele mai multe distincţii individuale alături de cluburile Seiko Zalău, Terra Kid Zalău şi Voinţa Cluj Napoca, care au avut cei mai numeroşi participanţi la acest turneu zonal de calificare pentru Ardeal.