glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

„Revoluţia fiscală” e pe cale să-i lase fără salarii pe angajaţii CEH. Liderii sindicali spun că, în cel mult două luni, Complexul Energetic Hunedoara va avea mari probleme cu plata salariilor, dacă nu se iau urgent măsuri

Şedinţă de foc, ieri, la nivelul conducerii Complexului Energetic Hunedoara. La discuţii au fost prezenţi şi câţiva lideri sindicali. Trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat pune CEH în imposibilitatea de a mai „fenta” bugetele de sănătate, şomaj şi pensii, cum făcea până acum. Bani pentru majorarea fondului de salarii cu 20 la sută sunt, dar numai până prin martie.

Noul Cod Fiscal prevede că neplata contribuţiilor angajatului la buget este faptă penală. Până acum, CEH plătea punctual contribuţiile pentru câte un angajat care avea nevoie de o internare, de exemplu. De fapt, Fiscul este principalul creditor al CEH, în dosarul de insolvenţă care s-a tot plimbat pe la instanţe în ultimii doi ani, cu peste 1,2 miliarde de lei. Pentru CEH, prin „revoluţia fiscală”, „şurubul” se strânge şi mai tare. „Conducta”, veche şi nerecondiţionată vreodată cu adevărat, e pe cale să „plesnească”.

Cu privirea spre ANRE

La începutul anului, sindicatele şi administraţia CEH au semnat un acord de majorare a salariilor brute ale celor aproape 4.300 de angajaţi cu 20 la sută, astfel încât aceştia să nu încaseze mai puţini bani la final de lună. Avansurile pentru ianuarie s-au plătit ieri (deşi apăruseră zvonuri că ar fi urmat să aibă loc întârzieri). Ce va fi la final de februarie, sau mijloc de martie, nu se ştie. „Eu cred că, dacă nu se schimbă nimic, în cel mult două luni vor fi probleme cu plata salariilor. Anul trecut pe vremea asta, preţul energiei pe Piaţa Zilei Următoare era de vreo 700 de lei. Azi (ieri – n.red.) a fost de 170 de lei (costul de producţie a megawatt-ului la CEH este de aproximativ 350 de lei – n.red.). Trebuie să mergem repede cu jalba-n băţ la Bucureşti şi să încercăm să găsim soluţii. Noi am propus de mai multe ori aplicarea normativelor europene pentru producătorii clasici de energie. La noi ANRE-ul le aplică doar pe cele referitoare la producătorii de energie verde, inclusiv pe facturile de curent ale oricărui consumator apar. Există însă şi norme europene pentru producătorii clasici pe care ANRE-ul nu le aplică. De fapt, ANRE-ul prin infuzie de băieţi deştepţi, lasă sistemul energetic să pice astfel încât să devenim importatori de energie”, spune Cristian Iştoc, liderul Sindicatului „Solidaritatea”, din cadrul Termocentralei Mintia.

Minerii: „Noi nu am fost de acord”

Liderul Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean, reaminteşte că minerii din Valea Jiului au respins de la bun început ideea transferului contribuţiilor de la angajator exclusiv în sarcina angajatului, dată fiind situaţia extrem de dificilă a CEH. La rândul său, estimează că, nu peste mult timp, Complexul Energetic Hunedoara va avea probleme în asigurarea integrală a salariilor. „Este, într-adevăr o problemă cu salariile, dacă în următoarele două luni nu se schimbă ceva sau nu se ia o decizie salvatoare. Ne pregătim de o întrevedere cu noul ministru al energiei, în termen de cel mult o săptămână şi sperăm că vom găsi înţelegere şi sprijin. Trebuie să se găsească o soluţie. E o situaţie dificilă.”

Directorul general al CEH, Viorel Stancu, nu a putut fi contactat pentru detalii despre situaţia grea prin care trece compania.

3 Comments

  1. Transferarea contributiilor la angajat e foarte bine venita. Aceste datorii trebuie sa le platesca toti. Nu sa ne intrebam de ce sunt pensiile mici si de ce nu sunt medicamente in spitale si pentru retete gratuite. Asta e una dintte cauze.
    Datornicii sa fie eliminati. Gata cu smecherii.
    Sa intram in lumea civilizata.