NEWS ALERT:
Home / Sport / Retezatul, şi Cupa şi campionatul! (Galerie Foto)
Retezatul

Retezatul, şi Cupa şi campionatul! (Galerie Foto)

Retezatul Haţeg a reuşit eventul în acest sezon! După ce au pus mâna mai întâi pe titlu, „zimbrii” şi-au trecut în cont şi Cupa României (Faza Judeţeană) după 6-0 (2-0), în ultimul act, împotriva celor de la Universitatea Petroşani.

Ajunşi la Călan mai târziu decât trebuiau să o facă iniţial, petroşenenii n-au putut opune rezistenţă campioanei. Au făcut-o doar jumătate de oră, dar după aceea oboseala şi subţirimea lotului şi-au pus, din plin, amprenta.

Succes scontat

Victoria haţeganilor s-a conturat ceva mai greu decât se preconiza. În debut, „studenţii” au stat bine în teren, au avut chiar şi câteva ocazii de luat în seamă, însă au pătimit în defensivă, în a doua parte a primei reprize. Astfel, după ce Plăcintă a ratat şansa de a sparge gheaţa (20) şi Popesc a ţintit bara (21), băieţii lui Itul au mişcat tabela. Laslău a centrat de pe dreapta, Pribac a trimis cu capul în portar, mingea a ricoşat la Drăgoescu, iar fostul jucător al Jiului şi al Hunedoarei a îndeplinit o simplă formalitate (33). O secvenţă mai târziu, Kalai l-a evidenţiat pe Popescu, pentru ca după aceea să-l învingă de la punctul cu var, după un penalty dictat de centralul Denis Haidiner la un fault al lui Horvat la Popesc (40). Şi dezlănţuirea a venit în actul secund. Actor principal, Răzvan Drăgoescu. Mijlocaşul a făcut „dubla”, simplu, din careu (66), apoi l-a servit ideal pe nou-intratul Perşe (70), pentru ca după aceea să îi mai paseze o dată şi lui Pribac (72). Golgheterul campionatului a avut ultimul cuvânt de spus, aproape de final, când a înscris, frumos, în lung, pentru set, game şi meci (88). Haţeganii au „retezat” tot anul acesta şi aşteaptă, liniştiţi, barajul cu UTA Bătrâna Doamnă, de peste opt zile. Acolo-i testul suprem!

Universitatea Petroşani 0 (0)

Popescu – Hăncilă, Voina, Plic, Arcuşi – Grigoraş, Horvat, Plăcintă, Gavriluţ – Soare (cpt.), Necşoiu.

Antrenor:

Retezatul Haţeg 6 (2)

Tonca – Laslău, Câmpeanu (cpt.), Puşcă, Daj, Costea, Simoneac (68 Susan), Kalai – Drăgoescu, Popesc (57 Perşe), Pribac.

Antrenor: Flaviu Itul

Au marcat: Drăgoescu (33, 66), Kalai (40 – pen.), Perşe (70), Pribac (72, 88).

Arbitru: Denis Haidiner (Hunedoara). Asistenţi: Cristian Petrean (Deva) şi Marius Pavăl (Simeria).

Stadion: „Victoria” (Călan). Spectatori: 100

Despre Claudiu SAV

Citește și

CNS Cetate Deva-National Sebis 25.08.2017 (36)

CNS Cetate Deva şi-a revenit şi e la două puncte de podium în Liga 3

După ce cu două săptămâni în urmă Cetate ocupa un deloc onorant loc 10 în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *