glasul-hd.ro Web analytics

Sport

„Punctul nimănui!”

Antrenorul Hunedoarei s-a declarat mâhnit după ce echipa sa n-a reuşit să învingă Millenium Giarmata nici în cel de-al treilea joc direct. După 0-3, 1-2, acum „negru-albaştrii” au remizat, 1-1 (0-0) cu bănăţenii – rezultat de egalitate ce ţine, în continuare, ambele formaţii departe de fotoliul de lider.

Gazdele au deschis scorul prin Marius Călin (46), însă Ionuţ Homei (n.red. – care n-a încheiat meciul pe teren, fiind eliminat în minutul 81) a egalat rapid (49) cu o lovitură de cap, stabilind totodată şi scorul final. Bănăţenii au acumulat astfel 16 puncte în clasamentul play-off-ului, cu trei mai multe decât elevii lui Romică Gabor. E o remiză care nu ajută niciuna dintre echipe. Prima repriză a aparţinut gazdelor, care au avut două-trei situaţii bune de a marca, însă în cea de-a doua am echilibrat jocul şi ne-am creat câteva oportunităţi, pe contre. Am pierdut însă prea multe contra Giarmatei, aşa că nu ne rămâne decât să ne propunem să câştigăm cât mai multe jocuri până la final”, a rezumat Gabor evoluţia formaţiei sale, care a explicat de ce a început meciul cu experimentaţii Vajda şi Pepenar pe banca de rezerve: „în meciurile trecute, n-au dat randamentul pe care l-am aşteptat. În partea a doua m-am bazat pe Vajda şi poate că ar fi intrat şi Pepenar dacă nu aş fi fost obligat să fac unele schimbări din cauza accidentărilor”. Vineri, FC Hunedoara va evolua tot în deplasre, pe terenul Vulturilor din Lugoj.

Loading...