Home / Actualitate / PSD vrea să facă, în câteva luni, ce n-a reuşit PNL în 10 ani: ADI pentru conurbaţie în Valea Jiului
harta conurbatie

PSD vrea să facă, în câteva luni, ce n-a reuşit PNL în 10 ani: ADI pentru conurbaţie în Valea Jiului

Ieri au fost puse bazele unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară care, peste câţiva ani, se poate transforma într-o adevărată conurbaţie. Dacă demersurile merg în rimul aşteptat de iniţiatori, în câteva luni, ar putea apărea ADI „Conurbaţie Valea Jiului”, iar peste câţiva ani s-ar putea renunţa la titulatura de „asociaţie” şi am putea avea un oraş de 130.000 de locuitori în sudul judeţului. Un eventual succes i-ar pune în umbră pe liberalii hunedoreni, care s-au lăudat încă din 2006 că doresc „Conurbaţia Corvina”, formată din Deva, Hunedoara, Simeria şi Călan.

Primarii din Valea Jiului au discutat ieri, pentru prima dată, cu vicepreşedintele CJ Hunedoara, Sorin Adrian Vasilescu, posibilitatea înfiinţării unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară care să se ocupe de proiecte comune. Acesta ar fi un prim pas pentru crearea unei conurbaţii în zonă. Aici, mai toate oraşele sunt, practic, „lipite” unul de celălalt, aşa că obstacolul geografic este eliminat. Va fi nevoie însă de un referendum valid pentru ca Valea Jiului să aibă o singură primărie, lucru cu care primarii consultaţi de „Glasul Hunedoarei” se declară de acord: „Aş renunţa mâine la Primăria Lupeni dacă asta ar fi soluţia să aducem mai mulţi bani în zonă” spune Cristian Resmeriţă. Acelaşi lucru îl afirmă şi Nicolae Dunca, primarul oraşului Aninoasa: „Chiar dacă, acum, nu am,  încredere că o primărie unică, al cărei sediu să fie la Vulcan ori la Petroşani, ar reuşi să presteze servicii mai bune decât acum pentru cetăţenii din Aninoasa, aş renunţa la funcţia de primar şi la instituţia primăriei. Proiectele comune sunt cele care ne pot aduce bunăstare”. „Este clar că doar uniţi putem fi mai puternici”, completează Vasile Jurca, primarul oraşului Petrila.

PUZ pentru dezvoltare armonioasă

Primarii din Valea Jiului au convenit ieri contractarea unei firme de consultanţă care să-i ajute la constituirea asociaţiei de dezvoltare intercomunitară. Cel mai probabil aceasta se va numi chiar „Conurbaţia Valea Jiului”. Prin intermediul ei se doreşte, apoi, întocmirea unul Plan Urbanistic Zonal, astfel încât să fie delimitate, pe întreaga Vale a Jiului, zonele industriale de cele turistice sau rezidenţiale. „Nu vrem să ne trezim în situaţia în care, la limita cu Petroşaniul, Primăria Aninoasa să dea aviz pentru o zonă rezidenţială, iar dincolo de limită, Primăria Petroşani să construiască un parc industrial. Avem nevoie de un plan de dezvoltare armonioasă a întregii zone”, mai spune Dunca.

Primele proiecte pentru care ADI „Conurbaţia Valea Jiului” va încerca să atragă finanţări vizează infrastructura rutieră, transportul în comun, amenajarea de parcuri industriale şi dezvoltarea zonelor turistice.

Pentru ca ADI-ul să se transforme într-o conurbaţie adevărată, cu o singură administraţie, va fi nevoie de un referendum în toate cele şase oraşe ale zonei, la care să se prezinte cel puţin jumătate din populaţia cu drept de vot, iar rezultatul acestuia să fie unul favorabil ideii, în fiecare localitate. Se pare că un asemenea referendum nu va putea fi organizat mai devreme de 2024. „Vrem, mai întâi, să vedem ce succes vor avea proiectele ADI-ului. Cred eu că vor avea, pentru că avem exemplul ADI-ului creat doar pentru apă, prin care s-au atras zeci de milioane de euro în zonă”, adaugă Dunca.

Cum au dat „chix” liberalii

În decembrie 2005 , Mircea Moloţ şi Mircia Muntean, la acea vreme buni prieteni şi colegi de partid, anunţau un plan pentru crearea unei conurbaţii Deva – Hunedoara – Simeria, spunând că speră ca, în 2008, locuitorii celor trei oraşe să voteze un singur primar. În 2007, Consiliul Judeţean prezenta un PUZ al zonei, realizat de o echipă de la Universitatea de Vest din Timişoara. După acea prezentare, Mircea Moloţ propunea şi un nume pentru conurbaţie: „Corvina”. Tot atunci s-a anunţat şi includerea oraşului Călan în acest proiect, dar şi intenţia realizării unei conurbaţii în Valea Jiului.

În campania electorală din 2008, PNL s-a prezentat în cele patru oraşe din centrul judeţului cu mesajul „Un oraş de Formula 1” făcând trimitere la „Corvina” – posibil oraş de rangul I, cu peste 100.000 de locuitori. Alegerile au trecut, PNL a avut primari în toate cele patru oraşe, dar demersul s-a blocat. S-a dat vina pe legislaţie. Problema s-a rezolvat, prin 2009 sau 2010, deputatul Bogdan Ţîmpău aflându-se printre iniţiatorii modificărilor necesare. Mai târziu, nu a mai vorbit nimeni (în afară de presa locală) despre Conurbaţia „Corvina”. Anii au trecut, vechiul PNL din Hunedoara aproape că s-a destrămat, iar proiectul rămâne doar un vis frumos. Un vis destul de vechi, ideea unificării oraşelor din centrul judeţului aparţinându-le, de fapt, comuniştilor. În anii ’70 se discuta destul de intens despre construirea unui inel de tramvai (sau tren uşor) între Deva – Hunedoara – Călan şi Simeria pentru a rezolva principala problemă semnalată, în 2007, şi de specialiştii timişoreni: transportul în comun între cele patru oraşe.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

Secund casatorii

On-line-ul Primăriei Deva merge binişor, când e vorba de căsătorii

Aproape 300 de cupluri care s-au căsătorit la Oficiul de Stare Civilă din Deva şi-au …