NEWS ALERT:
Home / Actualitate / PSD îl vrea pe Lobonţ la Deva. Candidatul e însă nehotărât.
PSD îl vrea pe Lobonţ la Deva. Candidatul e însă nehotărât.

PSD îl vrea pe Lobonţ la Deva. Candidatul e însă nehotărât.

Vicepreşedintele executiv al organizaţiei PSD din reşedinţa de judeţ, Petre Lobonţ, este anunţat drept candidat al partidului amintit pentru funcţia de primar al Devei. Anunţul a fost făcut sâmbătă, în cadrul unei reuniuni regionale a partidului ce a avut loc la Timişoara şi reconfirmat ieri, pentru Glasul Hunedoare, de către preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor: „S-a făcut un nou sondaj, în care domnul Lobonţ este clasat foarte bine. De data asta nu doresc să mai spun procente, pentru că nu doresc să le afle adversarii noştri. Oricum, domnul Petre Lobonţ va fi candidatul nostru la Primăria Deva. Mai trebuie să discut şi la Bucureşti, deoarece candidaturile pentru reşedinţele de judeţ trebuie validate de Biroul Permanent Naţional”.

Refuzuri pe bandă rulantă

Dacă n-ar fi existat accidentul de pe 30 noiembrie 2014, în urma căruia Mircia Muntean s-a ales cu un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, PSD ar fi avut şanse reale să câştige Primăria Deva, după mai bine de 20 de ani. Problemele penale ale lui Muntean l-au determinat pe Liviu Dragnea să respingă candidatura acestuia la funcţia de primar. Mai mult, Mircia Muntean a trecut la PSRO. A urmat o perioadă de noi căutări pentru PSD: Ioan Demeter, Ioan Gabriel Samoilescu, Daniel Andronache şi Florin Ilieş au refuzat, pe rând, postura de candidat la Primăria Deva, fiecare motivând că doreşte să rămână la ocupaţia actuală. „Uitaţi că am găsit o soluţie, cu domnul Lobonţ. Va fi prezentat oficial săptămâna viitoare, sper. Şi cu asta mai sper că se vor reduce la zero zvonurile privind o candidatură a lui Mircia Muntean care să aibă susţinerea PSD, directă sau indirectă. Este clar că nu va fi vorba de aşa ceva”, a adăugat ieri Laurenţiu Nistor.
Ce dă de bănuit este că Petre Lobonţ a refuzat să facă vreo declaraţie oficială, motivând că este plecat din ţară şi că nu a apucat să discute ultimele detalii cu liderii de partid.
În ultimele săptămâni, în discuţii private, Petre Lobonţ ar fi declarat că nu doreşte să intre în lupta electorală, mai ales că, la Deva, există deja doi candidaţi care adună aproape 80 la sută din intenţia de vot: Petru Mărginean şi Mircia Muntean.

Sursa foto: facebook

Despre Ciprian IANCU

Citește și

padurea colorata

„Pădurea colorată” prinde viață în Petroșani

Ce poate fi mai frumos decât să te plimbi printr-o pădure de basm!? Din luna …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *