glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Proiectul pentru Ulpia, din nou în impas. Vasilescu: „În loc să-şi corecteze greşelile din ghidul de finanţare, mai bine dau cu proiectele de pământ”

Consiliul Judeţean a intrat iarăşi într-o încurcătură birocratică în ce priveşte proiectul de restaurare a Forului Roman şi a Amfiteatrului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. ADR Vest cere un act pe care CJ îl consideră inutil şi pe care nu îl poate obţine.

CJ Hunedoara a redepus, luna trecută, proiectul prin care solicită 5 milioane de euro nerambursabili pentru restaurarea parţială a Ulpiei Traiana Sarmizegetusa. Nici această a doua tentativă nu este lipsită de obstacole, la fel de mari ca în cazul celei dintâi (din noiembrie 2016, când proiectul a fost respins pe motiv că nu avea un act de mediu despre care însuşi Ministerul Mediului a stabilit că nu este necesar).

Rigiditate greu de înţeles

„Noi avem un DALI pentru Ulpia Traiana şi avem Decizie a Etapei de Încadrare pentru faza de DALI. Cei de la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional ne cer, din nou, acea Decizie a Etapei de Încadrare dar emisă la faza de proiect tehnic. Noi, prin proiectul depus, solicităm bani şi pentru proiectul tehnic şi pentru execuţie. Proiectul tehnic ar costa vreo 400.000 de euro. Cum să alocăm noi o asemenea sumă pentru un obiectiv despre care nu suntem sigur că va fi finanţat?! Apoi va veni Curtea de Conturi şi ne va imputa suma, dacă obiectivul nu o să fie finanţat în termen de trei ani. Aici vorbim despre o greşeală comisă în ghidul specific de finanţare, greşeală pe care nu vrea nimeni să şi-o asume. În loc să-şi corecteze greşelile din ghidul de finanţare, mai bine dau cu proiectele de pământ”, declară vicepreşedintele CJ Hunedoara, Sorin – Adrian Vasilescu.

Variante de rezervă

Vasilescu adaugă că, în noile condiţii, Consiliul Judeţean nu îşi va mai retrage acţiunea în instanţă demarată anul trecut împotriva AM POR, după ce, la primul apel de proiecte dedicat monumentelor, proiectul său pentru Ulpia Traiana a fost respins din motive nejustificate (în opinia autorităţii hunedorene). În ce priveşte rezolvarea situaţiei actuale, se ia în calcul renunţarea la partea referitoare la Forul Roman, şi redepunerea proiectului doar pentru restaurarea Amfiteatrului care, oricum, reprezină 80 la sută din valoarea totală. Pentru asta însă, Consiliul Judeţean va trebui să se mişte foarte repede, termenul pentru depunerea proiectelor fiind stabilit pentru data de 16 iulie.