NEWS ALERT:
Home / Comunitate / Primii miei de Paşte au apărut în pieţe. Hunedorenii pot cumpăra kilogramul de carne de miel cu 28 de lei
Primii miei de Paşte au apărut în pieţe. Hunedorenii pot cumpăra kilogramul de carne de miel cu 28 de lei

Primii miei de Paşte au apărut în pieţe. Hunedorenii pot cumpăra kilogramul de carne de miel cu 28 de lei

În cursul zilei de ieri, în Piaţa Agroalimentară din Deva au apărut primii miei de Paşte. Preţul unui kilogram de miel tăiat este 28 de lei, dar potrivit comercianţilor acesta poate fi negociat în funcţie de cantitatea cumpărată.

Mai sunt câteva zile până la Sfintele Sărbători Pascale, iar ciobanii hunedoreni şi-au şi făcut apariţia în Piaţa Agroalimentară din Deva pentru a scoate la vânzare mieii. Cu toate că la prima vedere preţul unui kilogram de carne de miel este mare, comercianţii susţin că sunt dispuşi să negocieze cu oamenii. Dacă hunedorenii vor dori să continue tradiţia şi să aibă pe masa de Paşte tradiţionala friptură de miel, vor fi nevoiţi să scoată din buzunar 28 de lei pentru doar un kilogram de carne. Mieii sunt proaspăt tăiaţi, azi (n. red. ieri) i-am adus în piaţă şi sunt verificaţi sanitar – veterinar. Preţul unui kilogram este 28 lei, dar acesta poate fi negociat. Nu consider că preţurile sunt foarte mari, iar comparativ cu anul trecut sunt aceleaşi. Deocamdată nu am prea avut vânzări, oamenii mai mult se uită la preţ, dar sper că până de Paşte să pot vinde toţi mieii”, a precizat un vânzător, Dorel Bota.

Hunedorenii nu se înghesuie să cumpere

Preţul unui kilogram de miel, afişat de ciobani în pieţe, este mai mic faţă de cel din supermarketurile din judeţul Hunedoara (n. red. 32 lei). Cu toate acestea, hunedorenii încă nu se înghesuie să cumpere şi susţin că preferă să mai aştepte până la sfârşitul săptămânii deoarece este foarte probabil ca preţul să scadă. Comercianţii de carne de miel vor rămâne în spaţiile special amenajate din judeţ până sâmbătă.

32 de lei costă un kilogram de miel tăiat în supermarket

„Preţurile la miei sunt acceptabile şi nu sunt diferite faţă de anul trecut. Eu păstrez tradiţia în fiecare an şi de aceea am cumpărat carne de miel pentru că voi face friptură în ziua de Paşte”, a precizat Elise Nitreanu.

„În comparaţie cu supermarketurile, preţul kilogramului de miel este accesibil. În plus, munca depusă de ciobani nu este deloc uşoară, iar fiecare dintre noi îşi doreşte să aibă pe masa de Paşte friptură de miel sau drob”, a menţionat Mirela Cosma.

„Preţul kilogramului de miel mi se pare foarte ridicat. Deocamdată nu am cumpărat, acum doar testăm piaţa şi preţurile, iar până de Paşte sper să mai scadă preţurile”, a declarat Emilia Parpalea. 

Despre Raluca STROIA

Citește și

mihai-tudose

De blamat 23.10.2013

Mihai Tudose – premierul României, Pentru că abia acum (coincidenţă sau nu, în preajma alegerilor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *