Home / Actualitate / Administrație / Primarul Devei trage linie după un an de mandat. Obiectivele Primăriei Deva: Pasaj subteran în zona Opera şi centru istoric complet reabilitat (GALERIE FOTO)
Primarul Devei trage linie după un an de mandat. Obiectivele Primăriei Deva: Pasaj subteran în zona Opera şi centru istoric complet reabilitat (GALERIE FOTO)

Primarul Devei trage linie după un an de mandat. Obiectivele Primăriei Deva: Pasaj subteran în zona Opera şi centru istoric complet reabilitat (GALERIE FOTO)

Schimbarea la faţă a municipiului Deva este principalul obiectiv al conducerii primăriei. Edilul Petru Mărginean a prezentat ieri bilanţul realizărilor la un an de mandat şi proiectele investiţionale ce urmează a fi demarate în municipiul reşedinţă de judeţ.

Primarul Devei, Petru Mărginean, a tras linie la un an de la preluarea conducerii primăriei şi a prezentat ieri realizările, dar şi perspectivele de dezvoltare a municipiului. Printre proiectele de anvergură pe care şi le-a propus conducerea primăriei se numără pasajul subteran din zona Opera şi reabilitarea completă a centrului istoric, dar şi construirea unor parcări subterane.

Zona Opera devine pasaj pietonal

Unul dintre proiectele de anvergură promovate de Primăria Deva este pasajul subteran din zona Opera. Proiectul are o valoare de aproximativ 38 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene. Proiectul a fost aprobat spre finanţare, iar în cursul lunii iulie urmează să fie semnat contractul de finanţare. În zona Opera va fi construit un pasaj subteran pentru autovehicule, dar şi o parcare subterană cu o capacitate de peste 180 de locuri de parcare. Zona care în acest moment este tranzitată de Bulevardul Decebal va fi transformată într-un amplu pasaj pietonal. „Avem promisiunea de la ADR Vest că în luna iulie va fi semnat contractul de finanţare şi sperăm ca până la finele anului să demarăm lucrările. Va mai rămâne problema Palatului Administrativ. La începutul anului a avut loc o întâlnire cu toate instituţiile asociate. Nu s-a ajuns la nicio concluzie. Noi am vrut să decupăm bucata noastră şi să mutăm acolo o parte a serviciilor din cadrul primăriei. Anul viitor trebuie să găsim o soluţie, altfel clădirea va continua să se degradeze”, a precizat edilul Petru Mărginean.

Parcare subterană în centrul istoric şi clădiri complet reabilitate

Un alt proiect major al Primăriei Deva este reabilitarea străzii 1 Decembrie şi a Pieţei Unirii, mai precis centrul istoric al municipiului. Pentru realizarea acestui proiect conducerea primăriei mizează pe fonduri nerambursabile în exerciţiul bugetar 2014 – 2020. „Încercăm o finanţare pe fonduri europene. Vrem să reabilităm toate clădirile de pe centrul istoric şi să închidem circulaţia autovehiculelor. Dorim să fie aici o zonă pietonală”, a adăugat Mărginean. Alte obiective ale Primăriei Deva sunt două parcuri de agrement, în zona Bejan şi Park Adventura pe dealul Zănoaga, reabilitarea incintei I a Cetăţii Devei, reabilitarea zonei stadionului, introducerea reţelei de fibră optică pentru sistemul Net City  şi reabilitarea Centrului Cultural „Drăgan Muntean”. 

„Magna cum laude” pentru realizările administraţiei anterioare

La capitolul realizări, edilii municipiului Deva au bifat proiectele finanţate din fonduri europene şi demarate de fosta conducere a Primăriei Deva. Cinci ample proiecte au fost finalizate în cursul acestui an, valoarea totală a acestora ridicându-se la aproximativ 22 de milioane de lei. Este vorba despre reabilitarea Pieţei Victoria, reabilitarea Parcului Municipal Cetate, promovarea potenţialului turistic al zonei Dealul Cetăţii şi modernizarea şi dotarea cu echipamente a două unităţi şcolare din municipiu, respectiv Colegiul Naţional „Decebal” şi Liceul Teoretic „Sabin Drăgoi”. În prezent Primăria Deva mai are în derulare şase proiecte cu finanţare europeană, moştenite de la fosta conducere a instituţiei. Valoarea acestora este de peste 87 de milioane de lei. Este vorba despre sistemele de management al traficului rutier şi de supraveghere video care vor fi conectate la un centru de comandă, adăpostul de urgenţă pe timp de noapte, modernizarea şi echiparea Colegiului Tehnic „Dragomir Hurmuzescu”, reabilitarea Cetăţii Deva şi a zonei adiacente Parcului Municipal Cetate.

Canalizare în Bârcea Mică şi unele străzi din Deva

Primăria Deva a demarat în cursul acestui an lucrările de introducere a reţelei de apă şi canal în satul Bârcea Mică, aparţinător municipiului. De-a lungul timpului au fost aprobate numeroase studii de fezabilitate pentru realizarea lucrărilor însă în teren nu a fost realizat nimic concret. Investiţia este finanţată din bugetul local şi are o valoare de două milioane de lei. Mai mult, tot din bugetul local sunt finanţate şi lucrările de introducere a reţelei de apă şi canal pe strada Gheorghe Lazăr, strada Gării şi strada Bucovina. Tot la capitolul proiecte în derulare finanţate din bugetul local conducerea Primăriei Deva a mai bifat şase locuri de joacă, lucrări în curs de realizare la unităţile de învăţământ, dar şi reamenajarea pieţelor de cartier.

Deva nu are arierate

Primăria Deva a reuşit să îşi achite toate arieratele. În acest moment, instituţia este practic „pe zero”. Potrivit reprezentanţilor biroului economic al Primăriei, instituţia a achitat anul trecut arierate în valoare de opt miliarde de lei vechi către furnizorii de utilităţi şi reparaţii şi aproximativ aceeaşi sumă pentru unităţile de învăţământ. În prezent Primăria Deva achită lunar suma de 11 miliarde de lei vechi la bănci pentru achitarea ratelor şi dobânzilor aferente creditelor accesate. Gradul de îndatorare al instituţiei este sub 20 la sută.

PUG-ul Devei va fi finalizat în octombrie

Municipiul Deva va avea în cele din urmă un Plan Urbanistic General. Actualul PUG care este în vigoare şi care a fost prelungit în nenumărate rânduri a fost aprobat pentru prima dată în 1999. De atunci, nimeni nu a mai fost interesat de finalizarea PUG-ului, deşi au existat numeroase tentative de contractare a unor firme specializate care să se ocupe de acest lucru. Noul PUG al Devei va fi gata în luna octombrie, iar pentru realizarea acestuia a fost alocată suma de 200 de mii de lei. 

Despre glasul hunedoarei

Citește și

Spital Deva - Oncologie 3553

Tăieri drastice de cheltuieli, la Spitalul Județean de Urgență. Magazia unității sanitare este goală. Managerul susține că măsura nu va afecta pacienții

Tăieri masive, la Spitalul Județean de Urgență Deva. Cheltuielile au fost reduse, potrivit conducerii unității …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *