glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Primăria Hunedoarei vrea un GAL urban

Consiliul Local Hunedoara a aprobat ieri efectuarea primilor paşi administrativi pentru înfiinţarea unui grup de acţiune locală (GAL). Primăria Hunedoarei speră ca astfel să acceseze bani europeni pentru dezvoltarea zonelor marginalizate de pe raza municipiului.

Până acum, grupuri de acţiune locală se puteau înfiinţa doar în zonele rurale. Noua sesiune de finanţare europeană, 2014 – 2020, dă posibilitatea înfiinţării unor GAL-uri şi în zonele urbane.

Ieri a fost aprobată depunerea şi implementarea unui proiect în scopul dezvoltării zonelor marginalizate ale municipiului. „Este vorba doar de un prim pas pe care îl facem acum. La nivel naţional vor fi aprobate doar 93 de cereri de finanţare. În perioada următoare va trebui să delimităm clar zonele mai puţin dezvoltate ale municipiului, apoi să întocmim o strategie de dezvoltare, strategie în baza căreia, în final, să fie întocmite proiecte cu scopuri mai bine definite. Pe Programul Operaţional Capital Uman limita maximă a proiectelor depuse de un GAL urban este de 2 milioane de euro, iar pe Programul Operaţional Regional, de 5 milioane de euro. Proiectele pot viza atât infrastructura cât şi problematica integrării sociale şi a formării profesionale”, explică Liliana Lascău, şef al biroului de Proiecte Europene din cadrul Primăriei Hunedoara.

Liliana Lascău adaugă că proiectele care vor fi depuse, în cazul acceptării cererii de finanţare, pot viza atât sate aparţinătoare municipiului cât şi cartierele sărace din oraş.

Loading...
Tags