glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Primăria Deva vrea să se asocieze cu administrația locală din Timișoara

Administrația locală din municipiul Deva intenționează o asociere cu Primăria Timișoara, pentru îmbunătățirea condițiilor transportului public local din municipiul reședință de județ.

Declarațiile au fost făcute în exclusivitate pentru „Glasul Hunedoarei”, în cadrul emisiunii „Sare-n ochi”, difuzată online, pe contul nostru de facebook, de primarul Florin Oancea. Emisiunea a fost moderată de senior-editorul „Glasul Hunedoarei”, Ștefan Ciocan. „Am găsit cadrul juridic pentru a putea prelungi printr-un act adițional acest contract cu transportatorul actual, și vrem să mergem mai departe și să îmbunătățim calitatea transportului public local, ca să facem o trecere de la nivelul actual, la un nivel intermediar, până când, peste trei sau patru ani de zile, vom ajunge la standarde europene, când vor veni noile autobuze, cu fonduri europene. În 16 februarie, la ședință, pe ordinea de zi va fi un punct pentru înființarea unei societăți cu acționar 100% Consiliul Local. Cu această societate dorim să intrăm într-o asociere cu Primăria municipiului Timișoara. Ei au un transport public local la un alt nivel față de noi. Au un parc auto la dispoziție, în care au și rezerve de autobuze. În această asociere ei vor veni, practic, cu mijloacele de transport, cu softul și tot ce înseamnă dispecerat, iar tot ce înseamnă persoanl, forță de muncă și baza le vom asigura noi”, a declarat Florin Oancea, la emisiunea „Sare-n ochi”.

Loading...