glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Premii şi menţiuni pentru elevii hunedoreni la Concursul „Memorial Traian Lalescu”

Cei mai buni matematicieni din vestul țării şi-au testat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Deva, cunoștințele în cadrul Concursului interjudeţean de matematică „Memorial Traian Lalescu”. Concursul s-a desfăşurat sub patronajul Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, în organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara şi a Colegiului Național „Decebal” Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Această competiție, aflată la a XXX-a ediție, are o îndelungă tradiție în învățământul românesc și a reunit cei mai buni elevi la matematică din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș (primii 5 elevi clasaţi la olimpiada judeţeană pentru fiecare clasă – 160 de elevi în total). Concursul a debutat vineri, cu un moment artistic susţinut de Ansamblul Folcloric „Transilvania” al Colegiului Naţional „Decebal”. Proba scrisă a concursului s-a desfășurat sâmbătă, iar în urma competiţiei, elevii hunedoreni au obţinut un premiu I, un premiu II şi 15 menţiuni. Duminică, în prezenţa inspectorului şcolar general, Maria Ştefănie, şi a cadrelor didactice de la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică şi Informatică, a avut loc festivitatea de acordare a premiilor. În cadrul acesteia, Colegiul Decebal şi Leo Club Sarmizegetusa Deva au premiat excelenţa. „Cei mai buni matematicieni decebalişti, prezenţi în concurs, au primit premii şi distincţii pentru rezultatele foarte bune obţinute, iar profesorii lor au fost felicitaţi pentru munca depusă şi efortul pe care îl fac, zi de zi, pentru a promova excelenţa în educaţie”, a precizat directorul colegiului devean, Florin Ilieş.

11 diplome de excelenţă şi opt diplome de merit pentru elevii de la Arte, la Festivalul „J. S. Bach”

Un număr de 19 elevi de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva au obţinut diplome de excelenţă şi merit la Festivalul de interpretare instrumentală „Johann Sebastian Bach”. Competiţia, ajunsă anul acesta la cea de-a XXXI-a ediţie, s-a desfăşurat în perioada 24-26 martie, la Cluj-Napoca, şi a fost organizată de Şcoala de Muzică „Augustin Bena” în colaborare cu Colegiul de Muzică „Sigismund Toduţă”. Festivalul se desfăşoară anual în preajma zilei de naştere a compozitorului (21 martie 1685), respectul pe care şcoala muzicală clujeană îl arată creaţiei marelui compozitor fiind de notorietate. La fiecare ediţie participă sute de elevi instrumenţişti din România, dar şi din alte ţări (Ungaria, Rep. Moldova) care concurează pe clase şi instrumente, anul acesta totalul participanţilor fiind de 406. Organizatorii acestei competiţii răsplătesc evoluţiile elevilor prin acordarea Diplomelor de Excelenţă, Merit şi Participare, iar cei mai buni dintre interpreţi participă în cadrul Galei laureaţilor unde sunt acordate premii speciale şi Marele Premiu. Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva a fost reprezentat la acest festival de 19 elevi de la clasele de pian şi instrumente cu coarde, toţi fiind premiaţi. Astfel, 11 elevi au fost răsplătiţi cu diplome de excelenţă şi opt elevi au obţinut diplome de merit.

Loading...
Tags