glasul-hd.ro Web analytics

Fără categorie

Povestea unui “stâlp” de restaurant. Cucina Italiană care videază buzunarele. Fiţe cu preţuri pe măsură la Trio

Restaurantul cu specific italian „Trio” ne întâmpină încă de la intrare cu „golul”. Dacă „tuşa Mariţa”, care ascunde la spate găleata goală ca să nu ne aducă ghinion, ar fi văzut mormanul de sticle goale de vin aşezate pe un rastel lângă uşa restaurantului, şi-ar fi scuipat în sân şi ar fi făcut cale întoarsă. Noi însă, nu suntem chiar atât de superstiţioşi şi ne-am încumetat să intrăm, mânaţi atât de foame cât şi de curiozitate.

Cum am pătruns pe uşă, am primit un „pumn” în nas. După câteva clipe ne-am dat seama că nu este pumn, ci un miros puternic de mâncare, care venea din bucătărie. Pe când să ne cerem scuze şi să ieşim din „cucină”, am văzut în dreapta intrarea în salonul localului.
Aici e bine, mirosul de mâncare rămâne undeva departe în hol. Ospătăriţa, foarte amabilă, ne ia în primire şi ne conduce la o masă adecvată numărului de persoane. Hainele le punem pe spătarul scaunului pentru că nu avem altă variantă, în lipsa unui cuier.

Pentru meniu angajaţi un translator

Muzica în surdină, ospătăriţa extrem de amabilă şi lumea bună din local ne oferă certitudinea că suntem într-un restaurant cu pretenţii. Paharele, fără nicio protecţie pentru praf, aşezate pe masă, ne arată însă că lucrurile nu sunt reglate în amănunt. Nici meniul nu este impecabil. Denumirile preparatelor, scrise exclusiv în italiană, induc în eroare clienţii care nu au învăţat limba lui Dante. E drept că undeva, cu litere mici, există şi ingredientele fiecărui produs culinar scrise în limba română, dar fără să explice suficient de bine cum arată şi cu ce se mănâncă „specialitatea” italiană. Ospătăriţa, aşa cum am mai spus, este foarte amabilă şi încearcă să facă „lumină” în foamea noastră. Aflăm astfel că putem comanda şi câteva produse, bine ascunse, care nu se află pe lista de bucate prezentată. Alegem o ciorbă de burtă, o supă cremă de fasole (extra meniu) pentru primul fel. La „antipasto” nu ne-am „aruncat”, pentru că traducerea era prea complicată. Alegerea s-a dovedit inspirată, atât ciorba de burtă, preparată în stil italian, cu fasole şi parmezan, cât şi crema de fasole cu creveţi, servită cu crutoane, au fost delicioase. N-ar fi fost totuşi rău ca oliviera să ajungă la masă înaintea supelor şi nu la câteva minute după acestea şi poate un plus de parmezan pentru ciorba de burtă, aşa cum se obişnuieşte în restaurantele din peninsulă.

Felul doi, nimic special

Pentru al doilea fel de mâncare am încercat un experiment. Să vedem cum gătesc italienii ceafa la grătar! Nu ne-am păcălit. Bucata de carne de porc a fost bine friptă şi condimentată, servită cu câteva fire de cartofi prăjiţi. De fapt porţiile, mici la preţuri mari, sunt se pare caracteristice restaurantelor italiene, cel puţin din Deva. Am încercat şi o specialitate italiană pe bază de pui. Nu am riscat să comandăm vită, pentru că nu eram siguri dacă vaca pe care urma să o mâncăm a fost campioană la „galop” sau la „trap”. „Pollo alla Mediteranea” este de fapt o frigăruie la farfurie. (Nu am să înţeleg niciodată de ce nu este „Pui Mediteranean”), adică nişte bucăţi mici de carne de pui cu ardei, roşii şi ceapă prăjite. Totuşi bine condimentate şi cu un gust plăcut, care s-a combinat excelent cu vinul alb sec, de calitate, dar turnat cu zgârcenie în pahar.
Mult lăudatul „Tiramisu” s-a dovedit un desert banal, servit într-un pahar şi mai banal.
Nota de plată, aşa cum este deja obişnuit în localurile din Deva, nu a avut nimic comun cu noţiunea de fiscalitate. Am luat hainele în mâini şi ne-a îmbrăcat undeva spre ieşire, ca să nu deranjăm clienţii de la mesele din apropierea noastră. Pe holul de la ieşire, simţeam încă aroma bucatelor pe care tocmai le-am consumat.

Loading...