glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

„Porţi deschise” către Antichitate, la Alun – comuna Boşorod

Astăzi, cu începere de la ora 11.00, şantierul arheologic de la Alun, comuna Boşorod, este deschis publicului. Şantierul este amplasat pe o terasă locuită încă din Antichitate, aflată undeva la sud de cetatea dacică Piatra Roşie. Aici vor fi prezentate locurile cercetate în campania din acest an, stadiul cercetărilor sitului, dar şi istoria locului. Cele mai importante artefacte descoperite în campania din 2017 vor fi expuse la pensiunea din apropiere. „Cercetarea s-a desfășurat cu studenți de la specializarea Istorie-Arheologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Studenții prezenți pe șantier au avut ocazia să aprofundeze cunoștințele acumulate în timpul școlii, să înțeleagă conceptele de bază ale cercetării arheologice, tehnici de reprezentare grafică și să conștientizeze importanța lor pentru istorie”, se arată într-un comunicat al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.